10 metode ușoare de a obține un păr sănătos și strălucitor

Share

Sa aveți un păr sănătos și strălucitor poate deveni realitate. Învăţaţi cum să aveți un păr strălucitor cu aceşti zece paşi simpli oferiţi de Tippi Shorter, unul dintre experţii rezidenţi de la Daily Glow. Cea mai bună parte e că niciunul nu necesită un drum până la salon.

10 metode uşoare de a obţine un par sanatos si stralucitor

1.   Folosește serul pentru a avea un păr sănătos și strălucitor

Serurile de strălucire sunt disponibile şi au fost create pentru a da un luciu elegant părului creţ sau nedisciplinat. Puteţi găsi variante minunate la farmacii, magazinele locale sau saloanele de frumuseţe. Aceste produse hidratează părul cu o concentraţie slabă de uleiuri sau silicon.

„Pentru a aplica, folosiţi o cantitate mică la început. Începeţi de la baza părului şi frecaţi părul umed până sus cu mâinile. E important să nu folosiţi prea mult ser, pentru că poate trage părul în jos. Dar dacă credeţi că nu e suficient de umed, mai aplicaţi puţin”, ne sfătuieşte Shorter.

2.    Folosiți balsamuri fără clătire pentru un păr sănătos și strălucitor

Balsamurile obişnuite sunt minunate, dar dacă vreţi să evidenţieţi luciul, adăugaţi un balsam fără clătire în rutina dumneavoastră. Acestea vin sub formă de spray sau loţiune. Se aplică la fel ca serul pentru luciu.

3.    Spălaţi cu apă rece

Atenţie la apa fierbinte! Aceasta usucă părul şi îi dă un aspect plictisitor. În schimb, după șampon şi balsam clătiţi părul cu apă rece. „Aceasta închide epiderma. Astfel, lumina se reflectă mai bine din păr, producând mai mult luciu”, explică Shorter.

4.    Atenţie la uscătoarele de păr

În timp ce vă uscaţi părul, conduceţi duza uscătorului pe firele de păr, în timp ce ţineţi porţiuni ale părului cu o perie rotundă. La final folosiţi aerul rece la uscător; acesta produce un efect similar utilizării apei reci după şamponare.

5.    Pulverizaţi luciul

Când părul dumneavoastră este uscat, utilizați spray-uri pentru luciu la final. Chiar dacă sunt la sticlă cu pompiţă sau spray, acestea pot fi aplicate direct pe părul uscat, indiferent de textură, pentru a-i augmenta strălucirea.

6.    Schimbați placa cu una cu silicon

Placa de păr ajută la îndreptarea părului, care de obicei arată mai bine decât părul ondulat. Dar feriți-vă să folosiți prea mult placa; aceasta are efect de uscare.

Shorter recomandă o nouă placă pentru păr, produsă de Bio Ionic, care are plăci de silicon în locul celor de metal sau ceramică. „Siliconul alunecă peste păr şi îl îndreaptă din prima trecere. Am aflat că siliconul reduce timpul de îndreptare la jumătate, ceea ce înseamnă mai puţine daune”, declară Shorter.

7.    Faceţi un tratament pentru luciu

Dacă într-adevăr vreţi să obțineți un păr sănătos și strălucitor, urmaţi un tratament profesional pentru luciu. De obicei, acestea se efectuează după vopsire, dar puteți aplica unul şi fără vopsirea părului. „E proiectat să ofere o culoare a părului mai bogată şi mai profundă, fără niciun conţinut de pigmenţi. E un tratament temporar pentru un păr sănătos și strălucitor, care rezistă între patru şi şase spălări, iar kitul se găseşte la unele farmacii, astfel încât se poate utiliza şi fără o vizită la salon”, declară Shorter.

8.    Hidrataţi-vă corpul

Consumul ridicat de apă vă asigură că părul e hidratat suficient din interior spre exterior. Ideal e aproximativ opt pahare de apă pe zi. Ţineţi o sticlă cu apă cu dumneavoastră şi luaţi câte o înghițitură din când în când.

9.    Consumați alimente nutritive pentru a avea un păr sănătos și strălucitor

Pentru a avea un păr sănătos și strălucitor, Shorter recomandă consumul dozei zilnice recomandate de vitaminele A şi E, precum şi produse bogate în proteine; acestea amplifică creșterea părului. „Ouăle şi alunele sunt o sursă excelentă de proteine”, declară Shorter…

10.    Evitaţi produsele chimice concentrate

Părul stralucitor înseamnă păr sănătos, aşa că nu abuzaţi de el. Limitaţi expunerea părului la produse chimice concentrate, cum ar fi clorul din piscine sau cremele de păr bazate pe leşie. Utilizaţi stilizarea prin căldură cât mai rar posibil şi evitaţi produsele care conţin alcool, deoarece acestea pot usca părul şi îi diminuează luciul.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente