Reţetă pentru săpun de casă antibacterian

Share

Doreşti să ai mai multă grijă de sănătatea ta, implicit să foloseşti produse naturiste, dar nu ştii ce reţete să foloseşti? Noi îţi venim în ajutor dacă eşti dornică de a prepara un săpun cu o reţetă pentru săpun de casă.

sapun de casa bio

Tot ceea ce este homemade şi din produse bio va fi întotdeauna mai sănătos comparativ cu produsele din comerţ, de aceea îţi recomandăm următoarea reţetă pentru săpun de casă.

Ştim cu toţii că pielea este un organ viu, chiar cel mai mare din corpul nostru. Aproape 40% dintre substanţele ce vin în contact cu aceasta sunt absorbite de piele. Astfel, pielea noastră va absorbi şi substanţe nocive pe parcursul întregii vieţi.

Săpunul bio, cel puţin cel preparat de dumneavoastră, nu conţine coloranţi de sinteză, conservanţi şi nici parfumuri produse pe cale artificială ce pot provoca alergii dermatologice sau chiar afecţiuni şi mai grave ale pielii.

Reţetă pentru săpun de casă antibacterian (potrivit mai ales tenului acneic)

            Ingrediente:

  • 210 ml ulei de măsline;
  • 185 ulei de palmier;
  • 185 ulei de cocos;
  • 37 ml ulei de ricin;
  • 223 ml apă distilată;
  • 86 ml sodă caustică;
  • 15 ml ulei esenţial de arbore de ceai;
  • 10 ml ulei esenţial de mentă;
  • 3 linguriţe de argilă albă.

Din această reţetă vei obţine aproximativ zece bucăţi de săpun a câte 80 de grame fiecare.

Mod de preparare

Într-un bol adăugăm uleiul de măsline, dar şi argila. Amestecăm totul foarte bine, evitând formarea cocoloaşelor, până se omogenizează complet.

Adăugaţi pe rând restul ingredientelor.

Turnaţi amestecul în forme. Apăsaţi bine spatula pentru a evita formarea de bule de aer şi aşteptaţi să se solidifice.

Beneficiile săpunului natural

  • Uleiul de măsline hidratează foarte bine, reduce inflamaţiile, este mătăsos şi ajută la regenerarea ţesuturilor. Acest ulei atrage umezeala şi o păstrează, permiţând pielii să respire, să transpire cu uşurinţă, dar şi să rămână hidratată.
  • Uleiul de palmier are o cantitate mare de acizi graşi, vitamine (A şi E), antioxidanţi, dar şi alţi fitonutrienţi. Acest ulei ajută la o curăţare foarte bună a pielii şi la protecţia acesteia de radicalii liberi.
  • Uleiul esenţial de arbore de ceai este un puternic antiseptic natural, dar şi antifungic şi antibacterian.
  • Argila este şi ea antibacteriană, are rol în curăţarea tenului în profunzime, îi dă strălucire şi îl catifelează.
  • Uleiul de cocos este folosit extrem de mult în îngrijirea naturală datorită proprietăţilor sale antioxidante, antibacteriene şi antifungice. Acest ulei penetrează cu uşurinţă pielea, diminuează şi calmează inflamaţiile şi iritaţiile ce sunt asociate acneei. Mai are rol în hidratarea şi descuamarea pielii, dar este şi un relaxant foarte bun.
  • Uleiul de ricin dă strălucire pielii. Era folosit încă din antichitate, chiar de Cleopatra, regina Egiptului, ca demachiant. Este un bun antiinflamator, cicatrizant, antibacterian.
  • Argila prezintă o putere foarte mare de absorbţie, dar şi una antitoxică. Prezintă proprietăţi cicatrizante, ajută la echilibrarea radioactivă a corpului. Celulele pielii vor fi reîncărcate cu energie vitală, revigorându-le. Are un efect tonic asupra sistemului nervos, ajută la alungarea stresului, dar şi protejează bolnavii de diabet.

Aşteptăm impresiile dumneavoastră despre această reţetă pentru săpun de casă, precum și despre alte reţete pe care le folosiţi…

Reţetă VIDEO pentru săpun de casă:


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente