Sanatatea unghiilor

Share

Dacă observăm mici pete, denivelări sau dungi pe unghii, ne grăbim să le ascundem sub cel mai opac lac. Sanatatea unghiilor contează însă la fel de mult ca factorul estetic.Sanatatea unghiilor

Când apar modificări în aspectul si sanatatea unghiilor, le mascăm lesne aplicând lac de unghii. Aceste neplăceri arată însă că unghiile suferă, fiind primul semn că trebuie să luăm măsuri urgente. Cum arată o unghie bolnavă si care este cauza?

Unghii striate
Micile dungi paralele de pe suprafaţa unghiilor pot fi determinate de infecţii, intoxicaţii, dar și de traumatisme la baza unghiei ori de lipsa calciului. Se recomandă un set de analize pentru a stabili cauza și, între timp, renunțarea la produsele pe bază de acetonă și masarea zilnică a unghiilor cu ulei călduţ de porumb.

Unghii cu pete albe
Când apar mici pete albe sau noiţe, așa cum sunt cunoscute, este un semn clar de anemie. Consumă legume verzi, ficat, consultă un medic și evită folosirea lacului de unghii timp de două săptămâni pentru a avea grija de sanatatea unghiilor!

Unghii galbene
Îngălbenirea unghiilor este pricinuită de afecţiuni hepatice sau biliare însă cel mai adesea este vorba de afectarea chimică a unghiilor din pricina fumatului sau a folosirii lacurilor de calitate îndoielnică ori a unora cu pigmenţi puternici. Poate fi vorba si despre o micoză care determină culoarea și textura unghiei (devine mai dură și are aspect opac). Nu mai folosi lac de unghii pentru o vreme, redu numărul ţigărilor și, dacă unghia nou crescută își păstrează culoarea galbenă, adresează-te medicului!

Unghii vineții
Culoarea normală a unghiei este roz și ușor strălucitoare. Când aceasta se schimbă în albastru sau violet, fără să fie vorba de un traumatism, înseamnă că organismul (implicit, și unghiile) suferă de o tulburare circulatorie ori de afecţiuni pulmonare, boli care atacă si sănătatea unghiei…

Mergi la medic, fă câteva analize și tratează din timp afecţiunile!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news