Home / FRUMUSETE / Ingrijirea corpului / Săpunul de Alep – un săpun fără chimicale

Săpunul de Alep – un săpun fără chimicale

Săpunul de Alep, un produs natural, este cel mai vechi săpun solid din lume, creat în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, în nord-estul Siriei. Este obţinut după o reţetă tipic tradiţională, fiind produs din ulei de măsline, după a doua presare la rece. Printre ingredintele principale se numără uleiul de dafin şi uleiul de măsline, conţinând doar ingrediente vegetale.

Săpunul de Alep

  • În momentul pregătirii reţetei tradiţionale, pasta săpunului de Alep trebuie încălzită în cazan, după aceea fiind decupată în cubuleţe şi fiind lăsată să se usuce timp de zece luni.
  • În cazul în care eşti curios, să ştii faptul că cele mai bune săpunuri de Alep trebuie să conţină aproximativ 30% ulei de dafin.
  • Este foarte bun chiar şi pentru pielea sensibilă, inclusiv cea a bebeluşeilor. Poate fi folosit zilnic, atât pentru corp şi ten, cât şi pentru păr.
  • Uleiul de dafin poate fi utilizat atât în curăţarea pielii, cât şi în spălarea hainelor. În funcţie de conţinutul uleiului de dafin, poţi determina valoarea acestui săpun terapeutic.
  • Fiecare etapă din prepararea săpunului de Alep este foarte importantă, deoarece acest săpun este unic în lume, din punct de vedere al ingredientelor şi al modului preparării.
  • Dacă vei folosi acest săpun cu o concentraţie de minimum 55% ulei de dafin, este posibil să devii alergic.
    Are un pH alcalin (9-10), putând elimina excesul de sebum, mirosurile  urâte,  prevenind infecţiile pielii.

Avantajele folosirii săpunului de Alep:

•    nu conţine coloranţi, parabeni sau conservanţi: fiind ideal pentru îngrijirea pielii bebeluşeilor;
•    este hipoalergenic;
•    hidratează şi hrăneşte pielea;
•    vindecă o parte din bolile pielii;
•    tratează pielea sensibilă, uscată, eczemele, psoriazisul şi acneea;
•    uleiul de dafin, din compoziţia sa, are o serie de efecte calmante, dezinfectante şi antiseptice;
•    este indicat persoanelor alergice;
•    îndepărtează mătreaţa: doar dacă este folosit timp de două ori pe săptămână;
•    este chiar şi un bun înlocuitor al spumei de ras, deoarece nu irită pielea;
•    este biodegradabil;
•    uleiul de măsline: hrăneşte şi catifelează pielea;
•    poate fi folosit chiar şi ca mască pentru faţă;
•    este un foarte bun exfoliant, putând elimina chiar si machiajul.

Este folosit în tratarea a diverse boli, cum ar fi:

•    psoriazis: este indicat săpunul de Alep cu o concentraţie mare de ulei de dafin;
•    eczeme: uleiul de dafin are proprietăţi calmante;
•    dermatite atopice;
•    herpes;
•    candidoze: în cazul în care eşti infectată cu Candida albicans, este foarte util acest tip de săpun, ce ar trebui folosit în igiena intimă, având efecte dezinfectante şi antiseptice;
•    dermatoze;
•    eritem fesier: are drept cauză, utilizarea detergentului de rufe, ce conţine foarte multe substanţe chimice.

Săpunul de Alep îl poţi găsi pe internet (diverşi producători), plafar sau farmacie. Utilizarea acestuia  este o foarte bună alegere, căci are un uz, am putea spune, universal, deoarece poate fi folosit pentru păr, corp şi faţă.

Acesta poate fi preparat şi acasă, în doar trei zile, fiind benefic în tratarea căderii părului. În concluzie, deşi pare destul de scump, de exemplu, 200 g, costând cam 20 lei, acest săpun natural este foarte indicat în îngrijirea corpului, şi nu numai.

Loading..