Home / FRUMUSETE / Machiaj / Tratamente pentru tenul uscat

Tratamente pentru tenul uscat

Acest tip de piele este lipsită de luminozitate, are aspect mat, se exfoliază uşor şi nu are elasticitate. Cauzele care duc la uscarea tenului au legătură cu glandele sebacee şi sudoripare: fie acestea se găsesc în număr redus, fie nu-şi îndeplinesc funcţiile.

Tratamente pentru tenul uscat

Când intervine şi deshidratarea generală, determinată de o insuficientă doză de lichide ingerate, de unele boli ce provoacă transpirație ori pierderi de lichide (stările febrile, diareea, tulburările endocrine), tenul apare şi cu riduri adânci, având aspect veştejit.

Tratamente pentru tenul uscat

Tenul uscat este destul de dificil de îngrijit, dar nu imposibil. În primul rând, este foarte importantă hidratarea optimă, pentru ca pielea să-şi redobândească prospeţimea şi suplețea.

Condiția necesară şi suficientă în acest sens este să consumați minimum 1,5-2 1 lichide zilnic, constând în apă minerală, sucuri de fructe, ceaiuri, supe.

Evitaţi mediile poluate unde se fumează, variațiile de temperatură şi adăpostiţi-vă cât se poate de vânt şi frig.

De asemenea, nu folosiți la demachiere săpunuri de față, nici chiar dintre cele de bebeluşi sau soluţii alcoolizate. Astfel de produse nu fac decât să accentueze problema tenului uscat.

Tratamente pentru tenul uscat pe baza de MĂȘTI COSMETICE

Măştile cosmetice reprezintă o bună metodă de îngrijire a tenurilor uscate, fiind recomandate în acest sens infuziile de coada-şoricelului, de tei, de mentă (pentru tenul uscat şi sensibil), de pătlagină şi decoctul de măceşe (pentru tenul uscat şi congestiv).

De asemenea, măştile pot conţine gălbenuş, lapte, brânză de vaci, smântână, unt, frişcă nebătută şi miere. De reținut este faptul că măştile vor fi preparate din două sau trei produse din această categorie, cum ar fi gălbenuş + brinză de vaci + smântână.

Mască cu brânză de vaci şi urzici. Amestecaţi opt linguri de brânză de vaci din comerţ cu şase linguri de infuzie de frunze de spanac proaspete (turnați peste trei sau patru frunze mărunţite o cană cu apă clocotită, acoperiți vasul pentru cinci minute, apoi strecuraţi). După ce compoziţia s-a omogenizat, întindeţi-o pe ten şi lăsați-o să acţioneze 10-15 minute. Îndepărtaţi cu apă caldă. Aplicaţi apoi, pentru suplimentarea hidratarii, comprese reci cu infuzie de mentă.

Mască cu gălbenuş și smântână. Puneţi într-un castron de plastic un gălbenuş proaspăt, patru linguri de morcovi daţi pe răzătoarea fină şi două linguri de smântână. Amestecaţi bine, pentru omogenizare, cu o spatulă de lemn. Întindeti preparatul obţinut pe fată şi pe gât, curățate prealabil. După zece minute, clătiţi cu apă caldă. Pentru o hidratare optimă, aplicati după câteva minute pe față comprese cu infuzie rece de coada-şoricelului.

Mască cu miere şi morcovi. Amestecaţi două linguriţe de miere îmbogăţită cu polen cu patru linguri de morcovi raşi şi şase linguri de brânză de vaci. Procedaţi ca la tratamentele anterioare, cu deosebirea că timpul de acţionare este de 15-20 de minute. Clătiți cu apă călduţă din abundentă, apoi pulverizați pe ten infuzie de tei pe care o lăsați să se usuce pe piele…

Mască cu ulei și banană. Puneți laolaltă o linguriță de ulei de floarea-soarelui, gălbenuşul de la un ou şi patru linguri de pulpă de banană. Amestecați bine, să se omogenizeze, apoi procedaţi ca la masca cu gălbenuş. La final, clătiti-vă cu decoct de măceşe.

Loading..