Emilio Pucci

Share

Emilio Pucci s-a nascut in 1914 si a locuit si lucrat in Palatul Pucci din Florenta pentru a aproape toata viata sa. Dupa doi ani petrecuti la Universitatea din Milano, a studiat agricultura la Universitatea Georgia din Statele Unite, unde a devenit pasionat de politica.Emilio Pucci

Primele haine realizate de Pucci au fost pentru echipa de ski ale colegiului Reed insa in 1947 a devenit cunoscut dupa ce realizarile sale au fost apreciate de multe femei.

In 1959, acesta a decis sa lansaze o linie de lenjerie, iar staff-ul sau din Roma l-a sfatuit sa desfasoare aceasta colectie in Statele Unite, pentru ca acolo materialele erau mult mai usor de procurat. Astfel, Pucci a ajuns la Chicago, unde si-a prezentat creatia, care s-a dovedit a fi de succes.

In anii ’60, acesta era din ce in ce mai cunoscut, mai ales dupa ce Marilyn Monroe s-a declarat fana brandului, iar atunci cand a avut loc inmormantarea acesteia, vesmintele actritei au fost realizate de Pucci.

In anii ce au urmat, Sophia Loren, Jackie Kennedy sau Madonna au fost vedete care s-au aratat a fi incantate de serviciile designerului…

Pe 29 noiembrie 1992, Emillio Pucci a decedat, iar fiica sa, Laudomia, a continuat sa lucreze pentru compania infiinatata de tatal ei. In anul 2000, grupul francez Louis Vuitton-Moet-Hennesy a achizitionat 67% din actiunile imperiului Pucci.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news