Învaţă să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă

Share

A învăţa să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă presupune să faci faţă unor provocări şi să ştii exact ce ţi se potriveşte. Uneori, stilul adoptat de fetele mai tinere se poate să fie adecvat şi pentru tine, dar alteori, ceea ce poartă o doamnă mai în vârstă este exact ceea ce ţi se potriveşte.

Învaţă-să-te-îmbraci-cu-gust-în-funcţie-de-vârstă

Prin urmare, dacă vrei să înveţi să te îmbraci cu gust în funcţie de vârsta ta, va trebui să ţii cont de câteva reguli de bază pe care va trebui, mai apoi, să le şi aplici.

Alegerea jeansilor potriviţi

Alegerea jeansilor potriviţi

Primul pas pentru a învăţa să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă este să fii atentă la ce anume ţi se potriveşte în materie de blugi, pentru ca aceştia să te avantajeze.

  • Pentru 20-35 de ani – pentru o domnişoară de 20 de ani este ok să poarte jeansi cu talia puţin mai joasă, dar totuşi să nu fie prea vulgari şi să dezvăluie prea mult. În cazul unei doamne de peste 30 de ani, se vor recomanda acei pantaloni care au câţiva centimetri în plus în talie, mai ales dacă abdomenul nu mai este plat ca altădată.
  • Peste 35 de ani – în cazul acestor doamne, se recomandă cel mai mult să fie alese acele modele de blugi în culori cât mai închise, dar care vor da un aspect îngrijit întregii ţinute.

Alegerea rochiilor potrivite

Alegerea rochiilor potrivite

Fie că eşti invitată la un eveniment, fie că îţi place să porţi o rochie atunci când  ieşi în oraş, pentru a învăţa să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă este necesar să realizezi că anumite modele care ţi se potriveau în urmă cu câţiva ani nu mai sunt alegeri de care să ţii cont în prezent.

  • Pentru 20-35 de ani – în acest caz, poţi experimenta cu tot felul de materiale şi cusături care să îţi evidenţieze talia şi să accentueze feminitatea.
  • Peste 35 de ani – lucrurile se schimbă puţin, dat fiind faptul că anumite materiale şi croieli nu te avantejează, iar cel mai bun sfat este să optezi pentru acele rochii care să îţi evidenţieze talia şi să fie confecţionate din materiale mai deosebite, precum mătase ori dantelă.

Alegerea accesoriilor

Alegerea accesoriilor

În momentul în care vrei să înveţi cum să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă, va trebui să ţii cont şi de accesoriile pe care le vei include în ţinută.

  • Pentru 20-35 de ani – poţi să optezi pentru acele coliere şi lănţişoare sub diferite forme, mărimi şi culori, bineînţeles, asortate ţinutei.
  • Peste 35 de ani – îndreaptă-ţi atenţia spre acele accesorii statement, adică simple şi care dau un rafinament aparte întregului outfit.

Pentru a te îmbrăca cu gust în funcţie de vârstă, trebuie să înveţi că nu numai hainele trebuie alese cu cap, ci şi accesoriile, pentru a nu încărca ţinuta. Cel mai bine ar fi să ţii minte un lucru: cu cât ţinuta este mai încărcată, cu atât accesoriile trebuie să fie mai puţine şi mai simple, şi invers.

Cam acestea sunt cele mai importante reguli de etichetă la care trebuie să fii atentă dacă vrei să înveţi să te îmbraci cu bun-gust în funcţie de vârsta pe care o ai, iar dacă le vei aplica, cu siguranţă vei părea mereu ca scoasă din cutie…

În concluzie, a învăţa să te îmbraci cu bun-gust este o chestiune care se învaţă, iar regula de aur este să nu încarci prea tare o ţinută, oricât de mare ar fi tentaţia, şi să faci tot posibilul să îţi pui în evidenţă trupul.

Învaţă să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă 3 Învaţă să te îmbraci cu gust în funcţie de vârstă 2

Învaţă-să-te-îmbraci-cu-gust-în-funcţie-de-vârstă-4


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente