Home / SANATATE / BOLI ȘI TRATAMENTE / Candidoza poate fi tratata si prevenita

Candidoza poate fi tratata si prevenita

Candidoza sau candidomicoză, numita si infecţia cu ciuperci parazite, poate lua mai multe forme.

Candidoza

Candidoza se manifestă de obicei în acele zone ale corpului cu umiditate ridicată, în care ciupercile se dezvoltă mai bine — pielea dintre degete, de sub unghii, organele genitale şi mucoasa gurii. Stomatita candidozică reprezintă o infecţie nedureroasă a cavităţii bucale şi a gâtului; se poate manifesta la orice vârstă, dar îi afectează mai ales pe copii şi pe bătrâni.

Moniliaza este o infecţie dureroasă a vaginului, care afectează multe femei, fiind cel mai frecvent întâlnită in timpul sarcinii sau al unui tratament cu antibiotice.

Balanita este o infecţie mai rară, dar la fel de dureroasă, a penisului. Foarte predispuşi la infecţiile cu ciuperci sunt bolnavii de diabet, SIDA, sau cei ce iau medicamente munosupresive (care reduc capacitatea de răspuns la agresiuni externe a sistemului imunitar).

Simptome in caz de candidoza 

La femei, senzaţia de mâncărime şi iritaţie vaginală, înroşirea şi inflamarea vulvei, secreţiile albe şi consistente, durerile în timpul actului sexual sunt simptome ale unei infecţii vaginale numite moniliază.

La bărbați, petele roşii şi pustulele pe gland şi pe prepuţ, însoţite uneori de senzaţii de mâncărime puternică şi durere, sunt simptome ale balanitei.

Pete albe nedureroase in cavitatea bucală şi în gât, care se desfac când mâncaţi sau vă spălaţi pe dinţi, acestea sunt simptome ale stomatitei candidozice, frecvent întâlnită la bătrâni, copii.

Descuamarea pielii mâinilor, în special între degete, inflamaţii ale pielii din jurul unghiilor, posibil dureroase, roşii şi conţinând puroi.

Erupţie de culoare roz, însoţită de senzaţii de mâncărime sau arsură, cu margini care se descuamează sau care formează pustule şi care apare în cutele pielii. Este o indicaţie de intertrigo.

Când trebuie consultat doctorul

Dacă oricare dintre simptomele de mai sus se manifestă pentru prima dată — este nevoie de examinarea unui specialist înainte de adoptarea unui tratament.

Dacă infecţia nu răspunde la tratament sau revine — ar putea fi vorba de o afectiune mai gravă.

Candida albicans este un microorganism micotic (o ciupercă) care se dezvoltă in cavitatea bucală, in tractul gastrointestinal şi pe piele; de regulă, corpul produce o floră bacteriană care restrânge posibilitătile de dezvoltare ale acestor ciuperci. Când rata de dezvoltare a lor este mai mare decât capacitatea corpului de a le combate, apare infecţia. Aceasta se poate întâmpla în cazul în care sunteţi slăbit din cauza unei boli sau a stresului, dar şi ca urmare a unui tratament cu antibiotice, care pot distruge + bacteriile ce controlează înmulţirea ciupercilor.

Aceste infecţii sunt mai frecvente la persoanele care îşi ţin mult timp mâinile în apă, la copiii care-şi sug degetul şi la persoanele care poartă haine ce nu lasă corpul să respire. Diabeticii sunt în mod special predispuşi la aceste infecții, deoarece au un nivel foarte ridicat de zaharuri în sânge şi în urină şi o rezistenţă mult diminuată la infectii — condiţii ce încurajează dezvoltarea ciupercilor.

Tratamente

Tratamentul pentru Candidoza depinde de tipul specific de infectie pe care o aveţi, dar, în toate cazurile, el se concentrează pe contracararea înmulţirii acestor microorganisme. Există în farmacii anumite medicamente împotriva infecţiilor micotice care pot fi procurate şi fără reţetă. Dacă aceste tratamente nu dau rezultate, trebuie să consultaţi un medic.

Remediile complementare sunt şi ele eficiente. Unele se concentrează pe întărirea sistemului imunitar, astfel încât corpul să poată rezista infecţiei, altele se concentrează pe diminuarea simptomelor şi pe prevenirea reapariţiei acestor infecţii.

Hidroterapie: Băile de şezut alternante (cu apă caldă şi rece) pot contribui la accelerarea vindecării şi la diminuarea simptomelor. Pentru pregătirea băii, aşezaţi un prosop pe fundul unui lighean pe care îl umpleţi cu apă astfel încât, atunci când vă aşezati, apa să treacă cu un centimetru peste ombilic. Umpleţi un lighean cu apă rece şi unul cu apă caldă si ulei de oregano; staţi în apa caldă timp de trei minute, apoi în cea rece timp de o jumătate de minut. Alternaţi de trei ori, încheiaţi cu baia în apa rece şi ştergeţi-vă bine după ce aţi terminat.

Prevenire

Dacă este absolut necesar să ţineţi mâinile în apă mult timp, purtaţi mănuşi de cauciuc. După ce aţi terminat, spălaţi-vă pe mâini şi masaţi-le cu o cremă antimicotică (o puteţi procura fără reţetă din farmacii)…

Purtaţi lenjerie de bumbac sau mătase, care, spre deosebire de ţesăturile sintetice, permite evaporarea excesului de umezeală a corpului. Spălaţi şi uscaţi bine lenjeria; schimbaţi-o frecvent.