Cum să tratezi durerile în gât

Share

Sezonul rece este, de cele mai multe ori, însoţit de cohorta de afecţiuni specifice frigului, printre care şi supărătoarele dureri de gât.

Cum să tratezi durerile în gât
Cum le vii de hac?

Durerea de gât însoțește aproape toate maladiile cu care ne confruntăm frecvent în sezonul rece: răceală, gripă, amigdalită, faringită, laringită. De ce? Explicația este simplă: virusurile şi bacteriile care provoacă aceste boli ajung în organism prin gură, aşa că prima zonă agresată de „intruşi” este gâtul. Desigur, de apariția durerilor de gât nu sunt vinovați doar microbii. În unele situații, la originea inflamației stau alți factori: aerul prea uscat, o alergie (de exemplu la praf, la fum de țigară), fumul, stresul, oboseala accentuată, suprasolicitarea corzilor vocale (vorbitul prea mult sau prea tare).
Deşi nu toate durerile de gât sunt la fel, toate trebuie tratate rapid, deoarece pot conduce la complicații.

Laringita
Laringita, adică ceea ce noi numim răguşeală, este o inflamație a mucoasei laringiene. Laringele (organul în care se găsesc corzile vocale) poate fi iritat de consumul de tutun sau alcool, suprasolicitarea corzilor vocale, expunerea la fum ori la variații bruşte de temperatură, umiditate, aer condiționat, poluare. Adeseori însă laringita este cauzată de viruşi sau bacterii.

Afecțiunea se manifestă prin răguşeală, care adeseori este singurul simptom, dar pot apărea şi durere la înghițire, nevoia de a-ti drege des vocea, tuse seacă, febră uşoară.

Ce-i de făcut?

– Timp de una-două zile nu mai vorbi deloc, nici măcar în şoaptă (de fapt, vorbitul în şoaptă este chiar mai solicitant pentru laringe).
– Fă inhalații cu ceai de muşetel şi bea ceaiuri calde îndulcite cu miere.
– Evită fumatul, alcoolul, băuturile carbogazoase şi condimentele.
– Ca să diminuezi inflamația, poți lua un antiinflamator (paracetamol, ibuprofen) sau poti folosi un spray decongestionant.
Adresează-te medicului dacă răguşeala persistă mai mult de patru-cinci zile sau dacă apar dificultăți la respirație.

Sfat: Ca să previi laringita, evită schimbările bruşte de temperatură, consumul de lichide foarte reci, efortul vocal prelungit şi tratează prompt şi corect infecțiile de la nivelul căilor respiratorii.

Faringita

Este o inflamație a mucoasei gâtului (faringele), caracterizată de dureri intense de gât, dificultate la înghițire, senzație de înțepături şi de arsură în gât. Este posibil ca ganglionii de la gât să se umfle. Faringita poate avea la origine o infecție virală sau bacteriană. Dacă te doare gâtul, dar nu ai febră, nu îți curge nasul şi ganglionii nu s-au umflat, este posibil ca afecțiunea să fie cauzată de o alergie sau de o substanță iritantă.

Cum te tratezi?

– Mănâncă numai alimente cu consistentă moale. Include în meniu şi peştele gras, care posedă proprietăți antiinflamatorii. Bea multă apă.
– Pentru a calma durerea, ia un antiinflamator (paracetamol, ibuprofen) sau foloseste dropsuri speciale pentru gât, care diminuează inflamația şi actionează ca un anestezic local.
– Fă gargară cu apă sărată: o linguriță de sare la o cană cu apă. Repetă la fiecare oră.
– Nu fuma şi evită spațiile în care se fumează.
Adresează-te medicului dacă simți redoare la nivelul cefei, dacă deschizi gura cu dificultate, dacă ai febră mai mare de 39°C, dacă observi prezenta de sânge sau de mucus în salivă.

Amigdalita

Amigdalita este o infecție sau o inflamație a amigdalelor palatine (mase de țesut limfatic situate de o parte şi de alta a gâtului, în fundul gurii). Infecția poate fi cauzată de viruși sau de bacterii (cel mai adesea, streptococul beta-hemolitic grup A).

Principalele simptome: dureri de gât, dureri la înghițire, amigdale mărite şi acoperite de depozite purulente, alb-gălbui, urât mirositoare, febră de peste 38,5°C, ganglioni limfatici umflați şi dureroși, stare generală proastă.
Amigdalitele streptococice netratate corespunzător pot da complicații serioase, precum otită, sinuzită, reumatism articular.

Cum se tratează amigdalita?

– Dacă simptomele nu se ameliorează în două-trei zile, ar fi bine să te adresezi medicului, căci este posibil să fie vorba de amigdalită bacteriană, care nu se vindecă de la sine, fiind nevoie de tratament cu antibiotice.
– Împotriva durerii, febrei şi inflamației poți lua un antiinflamator. Poți folosi local un preparat antiseptic (dropsuri, spray).
– Bea multe lichide, ca să previi deshidratarea.
– Mănâncă alimente uşor de înghițit, ideal să fie moi şi reci (iaurt, piure de fructe)…

NU UITA!
Amigdalita este contagioasă. Picăturile de salivă sau secrețiile ce ajung în aer prin vorbit, strănut, tuse şi respirație conțin microbii ce transmit boala. De asemenea, infecția se poate transmite prin obiectele contaminate care vin în contact cu gura, ochii, nasul.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente