Home / SANATATE / BOLI ȘI TRATAMENTE / Învață cum să previi și să tratezi hepatitele virotice acute

Învață cum să previi și să tratezi hepatitele virotice acute

Hepatitele virotice acute sunt boli severe, vindecarea dovedindu-se un proces dificil chiar în cazul unei depistări rapide și al unui tratament corect. Vă propunem să aflati mai multe despre cum se manifestă, cum se combate și îndeosebi cum se poate preveni o astfel de afecțiune.

Învață cum să previi și să tratezi hepatitele virotice acute

Hepatitele virotice acute, denumite laolaltă până nu demult hepatite epidemice, reprezintă boli infecţioase specifice omului, determinate de pătrunderea şi înmulţirea în ficat a unor virusuri. Pe lângă cele două tipuri de virusuri deja „consacrate” (A şi B), s-a evidenţiat un al treilea (C) şi, mai nou, cel de-al patrulea (D). Aceşti inamici invizibili pătrund în organism fie pe cale digestivă, odată cu apa şi alimentele (virusul de tip A), fie extradigestivă (virusurile de tip B,C şi D), odată cu sângele transfuzat, cu injectarea unor medicamente în condiţii nesterile sau prin folosirea unui instrumentar medico-chirurgical nesteril.

Cum pătrund virusurile în organism:

Numai hepatita cu virus A este compatibilă cu denumirea „epidemică”, celelalte forme („hepatita serică”, „de inoculare”, „de seringă” sau „post-transfuzională”), având specificată calea exactă de pătrundere a virusului în organism.

Hepatita cu virus de tip A este răspândită pe tot globul şi are un potenţial de contaminare crescut. Deşi astfel de cazuri apar în orice anotimp, s-a observat o creştere a numarului de îmbolnăviri în sezoanele de toamnă şi iarnă şi o reducere moderată vara şi primăvara. Iată, pe scurt, mecanismul de răspândire: la inceput există un „rezervor” de virusuri, de la care, prin contact direct sau indirect, se produc noi infectări. Rezervorul iniţial îl constituie un om bolnav aflat în una din următoarele ipostaze:

– omul cu hepatită virală evidentă (însoţită de icter);

– omul cu boală greu depistabilă, fără icter, acesta putând fi unul dintre semnele caracteristice de manifestare clinică a afecţiunii, dar nu obligatoriu;

– omul aparent vindecat, dar purtător de virus, care transmite cu multă uşurinţă boala persoanelor din anturajul său. Statistica arată că 5 până la 15% din foştii suferinzi rămân purtători de virus o lungă perioadă de timp. În toate aceste cazuri, materialul infectant este reprezentat de materiile fecale, de urină sau de sânge, iar cea mai frecventă cale de contaminare este cea digestivă — mâna murdară este principalul vinovat.

Hepatita virală acută de tip A este deci boala neglijenţei crase, a nerespectării condiţiilor minime de igienă individuală, fiind denumită chiar „boala mâinilor murdare”. Mai rar, afecţiunea se poate transmite prin apă (în aşa-numitele epidemii hidrice) sau prin unele alimente infectate (lapte şi derivatele sale). Virusul A se află în sânge, în materiile fecale şi în urina bolnavului în faza acută a bolii, de unde se elimină prin scaun începând cu două-trei săptămâni înainte de apariţia icterului şi continuând în primele 8-21 zile de la evidenfierea acestui simptom (la unii pacienţi chiar luni de zile).

În hepatitele virotice acute cu virusuri de tip B, C sau D, pătrunderea acestora în organism se produce accidental, prin injecţii, transfuzii de sânge sau de plasmă. Timpul scurs de la infectare până la declanşarea bolii este mare, variind între 60-180 de zile, suficient ca pacientul să nu-şi amintească în ce imprejurări şi când ar fi putut contracta hepatita. Odata pătrunse în organism, aceste virusuri persista luni şi chiar ani de zile, motiv pentru care bolnavii sunt excluşi din rândul donatorilor de sânge.

Forma de hepatită cu virus D este puţin studiată, aşadar nu ne vom opri asupra ei. Hepatitele cu virus B sau C reprezintă formele cele mai severe, constituind o importantă problemă de sănătate publică, deoarece:

– sunt răspindite în întreaga lume;

– numeroase cazuri evoluează grav, în ciuda supravegherii medicale atente a bolnavilor, în spitale de specialitate;

– prezintă riscul de cronicizare în 5-15 din totalul de cazuri;

– după vindecarea clinică, 10-15 % din foştii bolnavi rămân purtători de virus, prezentând un periculos potenţial de răspândire a afecţiunii;

– nu au tratament specific, virusul B (ca de altfel şi celelalte tipuri) nefiind sensibil nici la substanţele chimioterapice, nici la antibioticele cunoscute şi utilizate în prezent;

– cea mai severă consecinţă este aceea că 50 din bolnavii depistaţi cu cancer hepatic au fost bolnavi de hepatită cu virus B sau C. De aici şi ideea că aceste virusuri ar avea rol oncogen (în generarea cancerului hepatic), favorizând grefarea cancerului pe un ficat deja bolnav prin sau post hepatită virală acută.

Cercetări recente au stabilit că transmiterea acestui tip de boală nu se face exclusiv prin injecţii sau prin transfuzii de sânge, ci şi prin administrarea de derivaţi de sânge (plasmă simplă, plasmă antihemolitică), prin contact direct şi intim în familie, prin utilizarea în comun a periuţei de dinţi, a aparatului de ras, prin contact sexual (sperma fiind purtătoare de virus) şi, în sfârşit, de la mamă la copil, în timpul evoluţiei sarcinii, când sângele matern se amestecă în mod normal cu cel fetal.

Cum se manifestă clinic hepatitele:

În general, toate se manifestă în mod asemănător, indiferent de tipul de virus vinovat de îmbolnăvire!

Odată pătrunse în organism, virusurile ajung în sânge şi de aici în ficat. Acolo se înmulţesc rapid şi produc degradarea celulelor hepatice şi, în consecinţă, alterarea metabolismului pigmenţilor biliari (sintetizaţi în ficat), tradus prin apariţia icterului (coloraţia galben-verzuie a tegumentelor şi mucoaselor oculare şi sublinguale), precum şi prin modificarea coloraţiei urinei, care capătă o nuanţă brună, asemănătoare berii.

Primele semne sunt nespecifice, fiind comune multor boli infecţioase sau neinfecţioase. Iată care sunt aceste simptome: dispariţia poftei de mâncare, stare de oboseală, dureri de cap, irascibilitate, greţuri, vărsaturi, dureri abdominale şi constipaţie. Totodată, apare şi o stare febrilă (cu temperatură de 37,5-38°C), care durează câteva zile.

Bolnavul prezintă întotdeauna astenie şi oboseală, asociate sau nu cu dureri de cap, dureri musculare sau articulare (generalizate sau localizate la unele articulaţii), ameţeli, insomnii.

În cazul hepatitelor cu virus A, această perioadă nespecifică de debut se numeşte „perioada preicterică” (deoarece acest simptom nu apare încă) şi dureaza între cinci şi șapte zile. Atunci, mai mult ca oricând, există riscul contaminării celor din jur şi cu deosebire a copiilor din colectivităţi (grădiniţe, şcoli) sau chiar a adulţilor (în special tinerii din facultăţi sau din armată). După cinci-șapte zile de evoluţie se manifestă şi semnul clinic major al bolii — icterul, etapa aceasta denumindu-se „perioadă icterică” sau „perioadă de stare”.

După apariţie, icterul rămâne discret în cele mai multe cazuri. Rareori devine intens şi prelungit, culoarea bolnavului devenind galben-verzuie, net evidentă la globii oculari, sublingual şi în palme, la scurt timp constatându-se că toată pielea devine gălbuie. Scaunele se decolorează, în timp ce urina se închide la culoare, devenind de un portocaliu închis. Urmează perioada de declin a bolii şi apoi convalescența, stadiu în care dispar majoritatea semnelor. Vindecarea leziunilor hepatice nu se produce înainte de patru-șase luni de la debutul bolii, şi aceasta numai în circa 95% din cazuri; în restul de 5% evoluţia este nefavorabilă, mergând către faza cronică (hepatita cronică) sau, în cazuri cu evoluţie şi mai severă, la ciroza ficatului.

Cum se tratează corect hepatitele:

După stabilirea diagnosticului, internarea şi tratamentul bolnavului într-o secţie de boli infecţioase devin obligatorii, fiind atât în interesul lui, cât şi al societăţii, pentru a se preîntâmpina contaminarea celor din jur.

În spital i se administrează un regim dietetic şi un tratament medicamentos nespecific (neexistând până în prezent tratament distinct în hepatitele virotice). Cele mai multe cazuri de hepatite cu virus A şi doar unele dintre cele produse de virus de tip B, C sau D se vindecă în mod natural, fără medicaţie sau numai prin administrarea de vitamine, bineînţeles cu respectarea repausului şi a regimului alimentar prescris.

Repausul la pat în primele două-trei săptămâni este poate cea mai importantă măsură terapeutică. Va fi continuat — este adevărat, cu mai puţină severitate — în următoarele săptămâni sau chiar luni de zile, dar sub forma unui repaus relativ. Regimul alimentar, destul de permisiv, constituie o a doua măsură utilă şi constă în administrarea de alimente lichide (ceai, lapte, sucuri de fructe, supe), trecându-se progresiv la produse care să conţină numeroase zaharuri şi proteine. Dintre grăsimi se recomandă untdelemnul, untul şi margarina şi se contraindică grăsimile animale (carne grasă de porc, untură, seu).

În hepatita cu virus A, un tratament medicamentos susţinut (cortizon, perfuzii de săruri şi de glucoză) este necesar numai în formele grave. În formele uşoare se recomandă doar administrarea de vitamine B şi C, de calmante gastrice şi aplicarea de comprese calde pe ficatul dureros. În formele acute de hepatite virale de tip B sau C tratamentul este, în linii mari, acelaşi. În schimb, în formele cronice se asociază şi tratamentul cu interferoni şi ribavirină, deşi rezultatele acestei terapii dure şi extrem de costisitoare nu sunt întotdeauna cele scontate.

Prevenirea — esentială și elementară

Medicina actuală, nedispunând de medicamente cu acţiune specifică îndreptată împotriva virusului hepatitei virale acute, se orientează din ce în ce mai mult spre întărirea măsurilor de prevenire a bolii.

Măsurile elementare în prevenirea hepatitei epidemice produsă de virusul A constau în respectarea alimentaţiei raţionale; eliminarea posibilităţilor de transmitere a virusurilor prin alimente; protecţia surselor de apă contra infectării lor cu acest tip de virus; respectarea măsurilor de igienă individuală şi colectivă (în special spălarea corectă şi frecventă a mâinilor, curăţenia corporală, evitarea contactului copiilor sănătoşi cu bolnavii de hepatită virală). Se mai folosesc cu succes vaccinurile antihepatită A şi B, imunitatea astfel conferită fiind certă în peste 80% din cazuri; durează de la șase luni la câţiva ani. Din păcate, nu s-a reuşit obţinerea unui vaccin eficient şi în prevenirea hepatitei cu virus C.

Hepatitele serice produse de virusurile B, C sau D pot fi prevenite şi prin măsuri de ordin medical: sterilizarea corectă a materialelor medico-chirurgicale; diminuarea, pe cât posibil a numărului de transfuzii de sânge sau de plasmă; folosirea acelor şi seringilor de unică întrebuinţare.

Tratamente naturiste

Numeroase metode complementare de medicină naturistă sunt binevenite şi capabile să ajute organismului în procesul de autovindecare.

Regimul de viaţa şi alimentar recomandat de naturo-terapeuţi se suprapune cu cel prescris în faza acută a bolii, în perioada de spitalizare, doar ca se va prelungi şi în faza de convalescenţă sau de cronicizare a bolii. Se recomandă, în mod expres:

– alimentaţie pe cât posibil naturală, variata şi care să protejeze funcţiile ficatului: cu multe hidrocarbonate (dulciuri) şi proteine, cu puţine grăsimi animale (carne grasă de porc, unt, smântână) şi mai multe grăsimi vegetale (soia, margarină, ulei de măsline);

– consumarea în cantitate mare şi fără restricţii de legume şi fructe;

– evitarea sau, dacă nu este posibil, reducerea drastică a consumului de alcool, tutun şi de condimente alimentare;

– respectarea orelor de masă şi a celor de odihnă;

– viaţă în aer liber, cu mişcare multă şi chiar sport (însă nu de performanţă);

Ţinând cont de posibilitatea transmiterii bolii prin contact sexual neprotejat, trebuie aplicată zicala veche românească „paza bună trece primejdia rea”.

Fitoterapia tradițională pune la îndemina bolnavilor numeroase plante cu efecte hepatoprotectoare, antihepatotoxice şi hepatotrofice. În fruntea listei se situează armurariul din care se poate prepara o infuzie dintr-o linguriţă şi jumătate de fructe măcinate recent la 250 ml apă. Se beau două căni pe zi, una dimineaţa pe nemâncate, a doua în două reprize, după mesele de prânz şi seară. O cură durează două săptămâni şi se poate repeta după o pauză de câteva zile. Efecte hepatotrofice bune au şi infuziile preparate din cimbrişor, cimbru de grădină, schinel, sunătoare, rostopască, muşeţel, din cătină şi din anghinare.

Sunt indicate şi diverse preparate naturale hepatoprotectoare, care se găsesc şi pe piaţa românească: Liv 52, Artrichant, Aloe vera, Livecom…

În cazul hepatitelor cronice se recomandă, pentru creşterea capacităţii de apărare a organismului, o serie de produse imunostimulante preparate din plante (Spirulină, Cat’s claw, Ginseng rusesc, Baraca, Echinacea) sau din regnul animal (Shark Aid, din cartilaj de rechin).

Loading..