Simptomele cancerului la plamani

Share

Rata supravietuirii acestui tip de cancer poate creste daca acesta este descoperit la inceput, dar, din nefericire, la majoritatea bolnavilor, atunci cand este diagnosticat, de cele mai multe ori este prea tarziu, insa aceste lucruri pot fi evitate daca populatia ar cunoaste simptomele cancerului la plamani.

Simptomele cancerului la plamani

Pentru fumatori este foarte important sa inteleaga si sa descopere simptomele cancerului la plamani. Circa 85% dintre persoanele care au dezvoltat cancer fumeaza sau au fumat peste zece ani oricand in decursul vietii, si doar 15% s-au imbolnavit fara sa fi fumat.

Tuse persistenta – Majoritatea oamenilor pun tusea pe seama altor afectiuni decat cea reala (cancerul pulmonar in cazurile cele mai grave), iar daca o tuse tine mai mult de doua saptamani, ar putea fi un semn al acestei afectiuni. De asemenea, tusea poate fi insotita si de sange si chiar daca acesta nu este in cantitate mare, este unul dintre simptomele cancerului la plamani.

Scurtarea respiratiei atunci cand este practicat sportul – Acesta reprezinta un alt simptom care apare in fazele de inceput ale afectiunii insa de cele mai multe ori este asociat cu imbatranirea si nu primeste nicio atentie, fiind trecut cu vederea. Daca exista si alte simptome, ar fi bine sa se programeze un consult la un medic specialist, deoarece cauzele nu sunt intotdeauna cele mai putin ingrijoratoare…

Dureri de spate, piept, umar, brat – Acest tip de cancer poate sa afecteze nervii si sa duca la aparitia unor dureri in zonele enumerate mai sus. Aproximativ 50% dintre pacientii diagnosticati cu cancer la plamani s-au plans de astfel de dureri.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news