Torticolis – soluții rapide pentru desțepenirea gâtului

Share

Torticolisul desemnează o contractură musculară ce cuprinde cel mai adesea muşchiul mare al gâtului – sternocleidomastoidian. Pentru a limita manifestarea uneori foarte dureroasă şi a scurta durata afecţiunii, câteva trucuri şi antiinflamatoarele homeopatice sunt soluţia ideală.

Torticolis

Torticolisul, indiferent de factorul determinant, se estompează în general în maximum trei zile, intervalul de timp necesar pentru decontractarea muşchilor situaţi în partea superioară a spatelui. În cazul în care durerile persistă peste cinci zile sau dacă revin de mai multe ori de-a lungul anului, s-ar putea ca la originea problemei să stea un proces inflamator ori o deficienţă la nivelul vertebrelor cervicale. Cel mai des afectate sunt femeile aflate între al treilea şi al şaselea decan de vârstă.

Statul într-un curent de aer rece, o infecţie otofaringo-amigdaliană, dormitul pe o pernă prea moale sau, dimpotrivă, prea tare, menţinerea unei posturi incomode… ştim cu toţii cauzele pentru care gâtul ne înţepeneşte peste noapte; iar ulterior fiecare mişcare a capului este un chin, soluţiile sunt însă mai puţin cunoscute. Câteva trucuri ori administrarea unor preparate homeopatice pot rezolva torticolisul mai rapid decât v-aţi fi imaginat.

Acţionaţi prompt şi categoric in caz de torticolis

• Pentru a uşura suferinţa, faceţi un masaj local cu mişcări circulare, aplicând o presiune uşoară. Începeţi cu zona cea mai dureroasă, folosind buricele degetelor, pentru a debloca energiile vitale. Un preparat care sporeşte efectul binefăcător al masajului este uleiul esenţial de arnică.

• Mergeţi la un cabinet de kinetoterapie. Specialistul, prin efectuarea unor manevre specifice, va îndepărta „nodurile” musculare, chiar şi în situaţia contracturilor persistente. Continuarea şedinţelor şi după încetarea episodului acut poate fi de folos pentru evitaxea altor pusee de torticolis.

• Luati gelule cu Harpagophytum procumbens (plantă cunoscută şi ca gheara-diavolului, originară din Africa de Sud) şi cu acizi graşi esenţiali Omega-3. O cură prelungită şi după limitarea fenomenului inflamator muscular are rol profilactic. De asemenea, se recomanda suplimentele alimentare pe bază de cartilaj de rechin, colagen şi oligoelemente remineralizante (în special zinc), pentru a întări coloana vertebrală.

• După fiecare oră de lucru la birou, luati o pauză, ridicati-vă şi faceti câteva rotații ale capului, în ambele sensuri. Toate obiectele de care aveţi nevoie trebuie să se găsească la îndemână pe masa de lucru, pentru a nu vă întinde atunci când mușchii nu sunt încălziți…

• Faceți o baie aromată caldă. Pentru a decontracta mușchii, temperatura optimă a apei trebuie să fie de 38-39°C. Staţi în cadă 15-20 de minute. Adăugarea de uleiuri esențiale (rozmarin, levănțică, migdale dulci, chiparos) nu poate fi decât benefică în acest caz.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente