Home / SANATATE / BOLI ȘI TRATAMENTE / Zona zoster – caracteristici și tratament

Zona zoster – caracteristici și tratament

Dacă, în lumea antică, terapeuţii şi învăţaţii o denumeau ignis sacer, adică „focul sacru” (nume sugerat de durerile mari, asemănătoare unor arsuri), această afecţiune este cunoscută în prezent ca zona zoster, herpes zoster sau, mai simplu, zona. Pe scurt, reprezintă o infecţie virotică a terminaţiilor nervoase din diverse regiuni ale corpului.

Zona zoster

CARACTERISTICI PRINCIPALE

Menţionam că agentul infecţios determinant al zonei zoster este un virus. El poartă denumirea ştiinţifică de Herpes-virus varicellae, fiind înrudit cu virusul „banalei” varicele, boală de care nu mulţi copii, până în zece ani, sunt feriţi.

După localizarea procesului infecţios, cele mai afectate zone neurocutanate sunt: trunchi (spaţiile intercostale), mâini, picioare, cap (fie pe faţă, în jurul ochilor, fie cervical, în spatele urechilor). Durerile şi leziunile specifice apar pe traiectul unui nerv principal sau în teritoriul unui plex nervos (locul de întâlnirea mai multor filete nervoase), situate, în majoritatea cazurilor, unilateral. Cu totul excepţional, boala poate fi generalizată.

Zona zoster este o suferinţă destul de rar întâlnită, pe care o dezvoltă în special bărbaţii. Poate apărea numai după vârsta de 20 ani şi până la bătrâneţe, deseori pe fondul unui sistem imunitar deficitar, „la pământ”. Ca o curiozitate: s-a constatat că zona zoster este mai frecventă şi mai sever manifestată în sezonul rece.

CUM EVOLUEAZĂ

Etapa de debut: De cele mai multe ori, infecţia îşi face simţită prezenţa prin semnalarea, local, a unei parestezii (senzaţie de furnicături, amorţeală, înţepături) sau usturimi la atingerea tegumentului. Peste foarte puţină vreme, îşi fac apariţia durerile, spontane sau la contact. Adesea se asociază febra şi cefaleea, mai rar, suferinţele generalizate osteo-musculo-articulare. Apoi, în aceeaşi zonă se iveşte erupţia eritemato-veziculoasă: pielea se înroşeşte, apar mici protuberanţe, dispuse în buchete, acestea se umplu cu un lichid transparent.

Perioada de apogeu: La trei-patru zile de la declanşarea simptomelor, substanţa din vezicule se tulbură, iar după una-două săptămâni de evoluţie, acestea se usucă, se transformă într-o crustă ce se desprinde, lăsând în urmă o cicatrice (o zonă uşor depigmentată). În tot acest răstimp, durerea nu-l slăbeşte pe pacient. Dacă, de regulă, forma de erupţie cutanată este cea susprezentată, rareori ea poate îmbrăca un aspect hemoragic sau chiar cangrenos (cu leziuni suprainfectate, supurând). Unele cazuri nu sunt însoţite de erupţie, singura manifestare a bolii fiind durerile, localizate superficial sau în profunzimea tegumentelor, ce uneori pot fi înlocuite de o senzaţie de mâncărime (prurit).

Etapa finală: Durerea, cel mai semnificativ semn al zonei zoster, rămâne foarte intensă, de asemenea, neîncetată şi poate persista săptămâni sau luni! O altă caracteristică principală este rezistența la aproape toate medicamentele analgezice cunoscute şi utilizate în practica medicală. După vindecare, zona zoster nu mai recidivează, creându-i organismului o imunitate solidă.

TRATAMENTUL ALOPAT

Posibilitățile de ameliorare ale zonei zoster oferite de medicina științifică sunt destul de reduse. Pe de-o parte, deoarece virusurile în genere sunt foarte greu de distrus, iar pe de alta, întrucât durerile pe care le produce boala nu prea răspund la medicamentele antalgice.

Combaterea virusului se încearcă cu ajutorul unor chimioterapice de tipul idoxuridinei (mai cunoscute fiind sub denumirile de Aciclovir, Zovirax, Herpid), aplicate local şi în cură internă (oral sau intravenos), pe o perioadă de cinci-zece zile. Efectele sunt favorabile în puţine cazuri şi numai cu condiţia ca tratamentul să fie instituit cât mai precoce posibil. Alte unguente antivirotice sunt Dendridul şi Iduviranul.

Al doilea obiectiv al terapiei alopate este limitarea durerii. Dintre calmantele administrate pe cale orală sau injectabilă amintim: Algocalminul, Piafenul, Amitriptilina, Aspirina, Codeina, Clordelazinul, Levomepromazinul, Indometacinul, iar dintre analgezicele exteme uzuale: Boicil forte, Fenilbutazonă sau Fastum gel.

Nevralgiile şi paresteziile care persistă uneori şi după trecerea formei acute de zona zoster se tratează cu: Carbamazepină, Fenitoina, Tegretol, Fortral şi, rareori, şi cu mare grijă, cu Prednison (Cortizon)…

În cazurile rebele, în aceste terapii se poate recurge la un tratament chirurgical prin care se realizează ablaţia (scoaterea) ganglionului spinal regional (din zona dureroasă) sau infiltraţia acestuia cu xilină sau cu alcool. Se mai poate apela local la radioterapie.