Reflexoterapia – afectiunile sistemului osos

Share

Reumatismul degenerativ (artrozele) – afectiuni articulare cronice caracterizate prin deteriorarea cartilagiului articular, cu interesarea osului subiacent şi a ţesuturilor moi periarticulare. Clinic se caracterizează prin durere, deformări şi limitarea mişcărilor articulaţiilor respective. Este localizat mai frecvent la nivelul articulaţiilor membrelor inferioare şi coloana vertebrală, instalându-se în a doua jumătate a vieţii, dar nu sunt excluse leziunile artrozice şi la persoanele tinere. Cauzele pot fi multiple: traumatisme repetate sau traumatisme majore asupra unor articulaţii, inflamaţii articulare, factori ereditari, endocrini, metebolici, tulburări circulatorii, expunerea la frig şi umezeala etc.

reflexoterapia

Zona reflexogenă a coloanei vertebrale este situată pe marginea internă a piciorului, de la degetul mare spre călcâi; se vor masa zonele ambelor picioare, în funcţie de zona afectată. Spijiniţi vârful piciorului drept cu mâna stângă şi folosiţi policele drept masând descendent punctele corespunzătoare pe partea medială. La nivelul zonei coccisului se va masa folosind cele 4 degete, iar cu cealaltă mână se sprijină piciorul.

Zona reflexogenă a umerilor se află la baza degetelor mici ale picioarelor, umărul stâng pe piciorul stâng şi umărul drept pe piciorul drept; se va masa folosind tehnica policelui: sprijiniţi piciorul drept cu mâna stângă şi lucraţi cu policele drept; schimbaţi mâna de sprijin şi folosiţi policele stâng pentru a lucra din nou această zonă; repetaţi pentru celălalt picior. În dreptul taliei îşi are proiecţia cotul, iar segmentul dintre umăr şi cot corespunde braţului. Prin analogie, acolo unde se proiectează cotul îşi are proiecţia şi genunchiul.

Zona reflexogenă a articulaţiilor şoldurilor se află sub maleola externă, şoldul stâng pe piciorul stâng, şoldul drept pe piciorul drept. Pentru tratarea acestor zone, spijiniţi piciorul drept cu mâna stângă şi apăsaţi cu cele 4 degete de la mâna dreaptă; schimbaţi sprijinul şi repetaţi pentru piciorul stâng.

Spondiloza. În cazul localizării artrozei la nivelul zonei cervicale, se va masa zona reflexă cervicală la ambele picioare; când durerea iradiază în umăr se va masa atât zona reflexă a umărului respectiv cât şi segmentul corespunzător al membrului superior. Dacă spondiloza este localizată în regiunea toracală sau lombară, se vor masa zonele reflexologice corespondente, iar în cazul sciaticii se vor masa şi zonele pentru sciatică. Este absolut necesar să fie masate traseele renale, precum şi cele pe care le deblocăm prin masaj. Stimularea zonelor suprarenale este necesară, ducând la mărirea producţiei de cortizon, care este un antiinflamator nespecific. Paratiroidele vor fi stimulate pentru producţia mărită de calciu.

Spondiloza cervicală – se vor masa
–    zone reflexe cervicale – 5 minute fiecare picior
–    zona umăr-braţ-cot – 3-5 minute
–    zona glande suprarenale – 1-2 minute fiecare picior
–    zone traseu renal (rinichi, uretere, vezica urinara) – 2 minute
–    zona paratiroide – 1-2 minute fiecare picior

Spondiloza toracală – se vor masa:
–    zona reflexă regiunea toracală – 5 minute fiecare picior
–    zona glande suprarenale – 1-2 minute fiecare picior
–    zona traseu renal – 2 minute fiecare picior
–    zona paratiroide – 1-2 minute fiecare picior

Spondiloza lombară – se vor masa:
–    zona reflexă regiunea lombosacrată – 5 minute fiecare picior
–    zona glande suprarenale – 1-2 minute fiecare picior
–    zona traseu renal – 2 minute fiecare picior
–    zona paratiroide – 1-2 minute fiecare picior
–    traseu sciatic – 5 minute

Alte localizări ale procesului artrozic – genunchi, şold, umăr, pumn, gleznă etc. – schemele de masaj vor fi aceleaşi, numai că masajul se va face în zonele corespondente artrozei respective.

Osteoporoza –  boală a scheletului, se caracterizează prin reducerea masei osoase şi deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, ceea ce măreşte fragilitatea acestuia, crescând astfel riscul fracturilor. Se vor masa:
–    zone reflexe pentru sistem osos (coloană vertebrală, umăr, braţ, cot, şold) – 3-5 minute fiecare
–     paratiroide – 1-2 minute, pentru aport suplimentar de calciu
–     rinichi, suprarenale – 1-2 minute
–     organe genitale – 1-2 minute, fiind o boală a menopauzei


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news