Tratamente naturiste împotriva guturaiului

Share

O serie de plante medicinale autohtone deţin calităţi terapeutice incontestabile, dovedindu-se de mare ajutor şi în combaterea manifestărilor ce caracterizează infecţiile respiratorii uşoare. Administrate sub formă de ceaiuri, busuiocul, pătlagina, măghiranul, nalba, socul, iarba mare alungă cât ai clipi febra, tusea, congestiile nazale sau durerile de gât.

Tratamente naturiste împotriva guturaiului

INFUZIA DE MĂGHIRAN REDUCE FEBRA

Măghiranul conţine substanţe active care favorizează transpiraţia, ajutând astfel la reducerea febrei, simptom comun al guturaiurilor, dar şi la eliminarea agenţilor patogeni prin intermediul pielii. De asemenea, contribuie la descongestionarea sinusurilor şi a nărilor, îmbunătăţind respiraţia. Remarcat încă din cele mai vechi timpuri pentru calităţile deosebite, măghiranul este un excelent condiment şi medicament natural. Proprietăţile terapeutice se datorează în cea mai mare măsură uleiului volatil pe care îl conţine în proporţie de până la 1,60%, dar şi substanţelor minerale, acizilor organici, flavonoidelor şi pectinelor.

Puneţi zece linguriţe de pulbere vegetală într-un litru de apă clocotită. Acoperiţi pentru 15 minute, apoi strecuraţi. Beţi întreaga cantitate peste zi, în mai multe reprize.

DECOCTUL DE PĂTLAGINĂ COMBATE TUSEA

Pătlagina este excelentă în combaterea tusei grase, productive, ajutând la eliminarea expectoraţiilor şi la rărirea acceselor. Pătlagina este o plantă perenă, puţin pretenţioasă, care creşte în toate regiunile ţării noastre, dar cu precădere în cele cu umiditate ridicată în sol.

În scop terapeutic se folosesc frunzele, foarte bogate în vitamina K, mucilagii şi tanin. Acestor substanţe îi datorează planta calităţile expectorante, hemostatice şi uşor astringente. Ajută la fluidizarea secreţiilor bronşice, uşurând eliminarea lor, calmând tusea, fiind de folos chiar contra astmului. Această plantă are în plus acţiune cicatrizantă şi se foloseşte tot mai des în tratamentul ulcerului gastric. Turnaţi peste 5 g de frunze uscate şi mărunţite în prealabil, o cană cu apă clocotită. Acoperiţi vasul pentru cinci minute, apoi strecuraţi. Beţi ceaiul cald, îndulcit cu miere de salcâm. Doza
recomandată este de două căni pe zi, zece zile.

EXTRACTUL DE SOC ALUNGĂ RĂGUŞEALA

Datorită calităţilor sudorifice, antiinflamatoare şi emoliente, socul se dovedeşte un remediu important în combaterea răcelii şi gripei, stopând durerile în gât şi răguşeala. Socul este una dintre cele mai putemice plante depurative cunoscute în fitoterapia autohtonă.

Inflorescenţele sale ajută la eliminarea surplusului de apă din ţesuturi şi stimulează expulzarea toxinelor. De asemenea, combate infecțiile de tot felul (în special pe cele ale căilor respiratorii superioare), calmează nevralgiie și este un prețios aliat în tratarea cistitelor şi a inflamaţiilor renale cronice şi acute. Inflorescenţele se recoltează întregi. Turnaţi 500 ml apă clocotită peste două linguriţe de flori uscate şi mărunţite. Acoperiţi vasul pentru cinci minute, apoi strecuraţi. Beţi întreaga doză treptat, peste zi. Urmaţi cura timp de zece zile.

FIERTURA DE NALBĂ ESTE ANTIINFLAMATOARE

Infuzia de nalbă este eficientă în cazul tusei cu expectoraţii şi calmează iritaţia gâtului. Nalba este o vegatală perenă, ale cărei proprietăţi terapeutice, în special cele de curăţare a bronhiilor şi de protejare a mucoaselor, au fost observate din cele mai vechi timpuri.

Concentrația mare de mucilagii din frunze, rădăcini şi flori face ca această plantă să fie foarte eficientă în combaterea simptomelor de răceală şi gripă, în special a tusei, durerilor de gât şi răguşelii. Părţile aeriene se recoltează în perioada mai-iulie, apoi se pun la uscat în spaţii aerisite, în strat subţire, pentru a evita mucegăirea…

Puneţi la fiert, în 300 ml apă, două linguriţe de materie vegetală uscată şi mărunţită în prealabil. Lăsaţi să clocotească la foc mic timp de cinci minute, apoi acoperiţi ibricul pentru câteva minute. Beţi ceaiul cald, în mai multe reprize, pe parcursul unei zile.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news