Home / ARTICOLE SLIDER / Domni şi doamne

Domni şi doamne

 Vorbeam de curând cu un bun prieten care-mi povestea contrariat despre ultima relaţie din care ieşise chiar cu vreo câteva săptămâni în urmă şi a fost un fel de râsu’-plânsu’ atunci când, fără să mă aştept la asta, am aflat că marele lui defect pentru care minunata domniţă i-a dat papucii a fost tocmai faptul că era prea… atent cu ea. Am crezut că nu am auzit bine, am ridicat o sprânceană şi apoi pe amândouă şi cu ochii cât cepele şi gura căscată l-am rugat să-mi explice mai pe îndelete, ca la proşti dacă e posibil, că poate n-am înţeles eu cum trebuie. “Păi mi-a zis, de exemplu, că nu-i place să-i trag scaunul sau să-i deschid uşa, că sunt prea afectuos…”.

Domni şi doamne

Îmi dau seama că probabil motivele care au dus la ruptura dintre ei au fost şi altele, mai adânci de atât, dar nu pot să nu mă întreb ce, Doamne iartă-mă, caută femeile în ziua de azi la un bărbat, dacă însuşirea asta de “a fi atent” a ajuns să fie invocată drept motiv de “divorţ”? Sau mai bine zis, de când nu mai e la modă să fii gentleman, de când un bărbat care ştie să fie domn nu mai atrage interesul şi care a fost momentul când au uitat majoritatea femeilor să mai fie doamne? Să ne întrebăm acum care a dat primul cu stângul-n dreptul ar fi un fel de “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”.

Personal, sunt plăcut surprinsă atunci când văd un bărbat făcând gesturile de mai sus şi mă gândesc că poate “domnii” au devenit o specie atât de rară, încât astăzi este aproape o anormalitate să fii atent, politicos, galant cu o femeie. Ba mai mult, sunt atât de puţini, încât mă declar surprinsă că nu e bătaie pe ei!

Poate că femeilor li s-a făcut dor de vremurile în care erau trase de păr în grotă, iar acum un bărbat care le deschide uşa şi intră el primul în restaurant (pentru că da, bărbatul intră primul pentru a o feri pe ea de privirile indiscrete), care face el comanda (căci o doamnă nu vorbeşte cu chelnerul pe durata mesei) sau pur şi simplu îi oferă braţul, ajunge să fie privit ca un pămpălău, ca un demodat care a uitat că au apus de mult vremurile bunicilor, când femeia nu trebuia să fie atinsă nici cu o floare. Nici nu vreau să mă gândesc ce succes “nebun” la sexul frumos ar avea în ziua de azi un barbat sensibil, care poate să scrie despre iubita inimii sale în mii şi mii de feluri, un poet romantic care-i vorbeşte în rime şi cuvinte atent alese despre iubire.

În vremurile moderne, toate aceste gesturi care dădeau relaţiei dintre bărbat şi femeie o încărcătură aparte au dispărut aproape cu desăvârşire. Mă îngrozeşte faptul că un bărbat care o ajută pe cea de lângă el să-şi dea jos şi să-şi îmbrace haina, care se ridică în picioare atunci când intră o doamnă în încăpere sau îi oferă scaunul, a ajuns să fie privit cu suspiciune, ca şi cum ori s-a născut în secolul greşit, ori urmăreşte vreun scop ascuns.

Carevasăzică, prinţesele moderne nu mai visează astăzi să fie salvate de un prinţ chipeş pe cal alb, iar bărbaţii eleganţi, atenţi la orice gest şi discreţi nu mai impresionează cu nimic; femeile susţin sus şi tare că nu au nevoie de ei şi nici de protecţia lor, că ele se pot descurca şi singure, dat fiind faptul că sunt independente. Şi nu am nimic rău de zis cu privire la emanciparea femeilor, dar mi-e teamă că această independenţă de care suntem atât de mândre este astăzi dusă la extreme, astfel încât tindem să ne pierdem feminitatea, naturaleţea, iar delicateţea, fineţea şi eleganţa sunt înlocuite de o atitudine indiferentă, rece, chiar războinică. Şi atunci când femeia uita să mai fie femeie, cui îi mai arde să fie “domn” şi poet lângă un sloi de gheaţă?

Pe de altă parte, observ cu dezamăgire că astăzi a devenit un lucru la ordinea zilei să fii fluierată pe stradă, locul declaraţiilor shakespeariene a fost luat de fel şi fel de apelative dulci până în diabet, iar despre gesturile frumoase, romantice, nici nu mai pomenesc, că dacă vrei să le vezi, trebuie să te uiţi la filme. Poate că tocmai atitudinea multor bărbaţi le-a făcut pe femei să ridice ziduri de apărare în jurul lor, să poarte mereu la îndemână un scut impenetrabil şi să pună sub semnul întrebării orice gest galant, de curtoazie…

Bărbaţii politicoşi, manieraţi, eleganţi “şi la vorba, şi la port” au devenit astăzi mai mult o amintire şi nu ştiu dacă e neapărat vina noastră că s-a întâmplat asta sau, dimpotrivă, ei au fost cei care au renunţat primii să mai fie cavaleri şi pe principiul egalităţii dintre sexe luat ad litteram, au stabilit că ar fi deja prea mult chiar şi să deschidă uşa unei femei. Cu alte cuvinte, doamnele au câştigat egalitate în drepturi însă au pierdut dreptul la atenţie, amabilitate, politeţe din partea bărbaţilor şi oricum, pare că aceste calităţi nu mai sunt la aşa mare căutare în secolul al XXI-lea. Dacă trec în tabăra masculină, nu pot să nu mă gândesc că atunci când vezi o fată/femeie înjurând că la uşa cortului, mai ceva ca un birjar, pufăind ţigara precum coşul de locomotivă şi clătinându-se prin cluburi mai ceva ca plopii în bătaia vântului, parcă nu prea îţi mai vine să o numeşti “doamnă”. Nici femeile nu mai sunt “prinţesele” de altădată şi atunci mai putem, oare, să dăm vina pe bărbaţi?

După cum spuneam şi la început, asta e o discuţie interminabilă, căci fiecare parte are argumentele ei mai mult sau mai puţin solide. Personal, eu militez pentru galanterie, susţin până în pânzele albele bunele maniere şi educaţia, iar într-o lumea ideală pentru mine mi-aş dori ca bărbaţii să fie domni nu doar cu “aleasa” inimii, ci cu orice femeie. Bărbati şi femei, ce spuneţi, putem resuscita cavalerismul?

Autor: Eva

Loading..