Home / ARTICOLE SLIDER / Fericirea există. Descoper-o!

Fericirea există. Descoper-o!

Să preţuim şi să ocrotim ce avem

Fericirea există. Descoper-o!

Toată lumea o visează, dar nimeni nu ştie ce este cu adevărat. Ce înseamnă, de fapt, fericirea? O casă de vacanţă, un prunc în braţe, blugii în care izbuteşti să încapi, după o cură de slăbire? Greu de răspuns, deşi visul de fericire ne este injectat fiecăruia de la naştere. Și pentru că nu există om care să nu aspire la fericire, ea a fost cercetată prin mii de experimente. Fericirea există. E lângă tine. Totul e să ştii s-o descoperi. Să preţuieşti ce ai, fărâmele de bucurie ascunse în grijile vieţii.

Banii nu aduc fericirea, un proverb dovedit ştiinţific

Aşadar, cum putem ajunge în al şaptelea cer? Răspunsul specialiştilor este uluitor. „Nici banii, nici poziţia socială şi nici măcar sănătatea nu influenţează vizibil starea de fericire a oamenilor.”

De pildă, sondajele de opinie efectuate de psihologii americani au pus în evidenţă faptul că, deşi venitul mediu în această ţară a crescut cu 16% în ultimii 30 de ani, americanii sunt mai puţin mulţumiţi de viaţa lor. Dacă altădată, 36% din totalul celor chestionaţi se declarau fericiţi, în prezent, doar 29% mai susţin acest lucru. Prin urmare, averea nu fericeşte neapărat pe cineva, nici atunci când ea se iveşte peste noapte. Studiile au demonstrat că beneficiarii unui câştig la loto trec mai întâi printr-o fază de euforie, pentru ca, în final, să revină la starea lor de spirit anterioară. Din fericire, acelaşi principiu ne fereşte şi de perioade prea îndelungate de tristeţe. S-a constatat, de pildă, că accidentaţii ce rămân după aceea paralizaţi parcurg la început o fază de depresie, dar în final îşi redobândesc capacitatea de a fi fericiţi.

Ei bine, dacă nici banii şi nici sănătatea nu domină pe termen lung climatul nostru sufletesc, atunci în ce constă fericirea?

Fericirea se moşteneşte, la fel ca nasul acvilin al bunicului. Dar se şi învaţă!

Fericirea e o sumă rezultată din ereditate + împrejurările vieţii + voinţă, spun psihologii. Ce moştenim e cam 50%, restul se dobândeşte. Cum? Instalându-ne, pur şi simplu, la cârma sentimentelor noastre. Trăgând cu ochiul la cei înzestraţi cu talentul de a fi fericiţi, la optimiştii înnăscuţi, la înţelepţii care îşi recapitulează viaţa cu recunoştinţă.

Rezervaţi-vă zilnic câteva minute ca să aşterneţi pe hârtie lucrurile pentru care sunteţi recunoscători vieţii. De pildă: că în fiecare dimineaţă vedeţi, prin fereastră, lumina soarelui; că sunteţi îndrăgostiţi; că aveţi copii buni; că aveţi o meserie care vă place; că v-aţi umplut cămara de gemuri şi de dulceţuri; că ați izbutit să vă lăsaţi de fumat; că aţi dăruit o bucată de pâine unui sărac etc.

Cine face aceasta va avea in mod permanent sub ochi partea frumoasă a vieţii, zona ei generatoare de bucurie şi optimism. Testele dovedesc că, deja după o săptămână de practicare a exerciţiului, starea de spirit se îmbunătăţeşte considerabil.

Cei mai fericiţi dintre noi au ceva în comun: apropierea de familie şi de prieteni. „Relaţiile interumane pozitive ne fac fericiţi, prin ele descoperim un sens mai profund al vieţii”, spun psihologii. Sunteţi legaţi afectiv de familie şi prieteni? Perfect, atunci acţionaţi în consecinţă. Daţi-vă întâlnire cu ei şi petreceţi cât mai mult timp împreună. Amintirea acestor clipe plăcute vă va fi de ajutor în zilele mai puţin senine.

Cine vrea să-şi corecteze toate greşelile, comite cea mai mare greşeală

Cea mai surprinzătoare teză formulată de psihologi este aceea că oamenii îşi dau prea multă osteneală să-şi corecteze greşelile, în loc să fie fericiţi pur şi simplu aşa cum sunt. Desigur, toată admiraţia pentru un om care se luptă cu spaimele şi defectele sale. Însă, chiar dacă el ar reuşi să-şi îndrepte întrucâtva aşa-zisele cusururi, probabil că asta nu i-ar procura o satisfacţie maximă. Fericirea adevărată o simţim mai ales atunci când folosim activ şi integral talentele şi calităţile cu care suntem dotaţi.

Sunteţi timizi? Acceptaţi-vă timiditatea. Vorbiţi deschis despre ea, nu încercaţi să „luptaţi”, schimbându-vă firea. Sunteţi sentimentali? Excesul de sentimente, bine călăuzit, îndreptat către cineva care trebuie sprijinit, poate deveni o faptă bună, generatoare de bucurie. Deci, dacă doriţi să lucraţi asupra persoanei dvs., nu vă va impiedica nimeni. Apreciaţi-vă corect, preţuiţi ceea ce aveţi şi acceptaţi-vă aşa cum sunteţi. Nu degeaba autenticitatea se regăseşte pe lista însuşirilor aducătoare de fericire întocmită de psihologi.

Vreţi să fiţi un om mai bun? Deja sunteţi.

Să revenim la reţetele fericirii. Pe lista cu pricina mai figurează gândirea critică, disponibilitatea de a iubi, loialitatea, curiozitatea, perseverenţa, curajul de a-ți apăra convingerile, umorul. La fiecare om, cinci dintre aceste calităţi sunt puternic reliefate, ca nişte semne distinctive ale personalităţii sale. Pe acestea ar trebui să le manifestăm, ori de câte ori avem prilejul. De altfel, e posibil ca dvs. să le cunoaşteţi de mult, chiar dacă numai intuitiv. Sunt acele însuşiri pe care le folosiţi cel mai adesea în profesie şi care vă disting în viaţa particulară. Cele de care faceţi uz cu uşurinţă şi cu plăcere. Dezvoltaţi-le în continuare şi construiţi pe ele.

Nesiguranţa de sine şi tendinţa de a ne compara în permanenţă cu alţii se pun de-a curmezişul aspiraţiei noastre spre fericire. Dacă observăm numai părţile negative din noi, vom face la fel şi cu cei din jur, iar dispoziţia noastră se va inscrie pe o spirală descendentă. Dimpotrivă, binele atrage bine. Cine zâmbeşte primeşte ca răspuns tot un zâmbet.

Suntem de mult fericiți, numai că n-o ştim

Ca să evităm de la bun început neînţelegerile: în rândurile ce urmează, nu ne referim nici la gândirea pozitivă („mă simt bine, mă simt tot mai bine”), nici la exersarea unui zâmbet în faţa oglinzii. Și ele ajută, dar fericirea vine din altă parte, şi anume, din exersarea conştientă a calităţilor pe care le aveţi, de care sunteţi conştienţi şi pe care le îndrăgiţi. Dacă, să zicem, aveţi un simţ ascuţit al dreptăţii care vă împinge să reacţionaţi faţa de nedreptate.

Căutaţi activităţi în care să vă puteţi manifesta. Aderaţi la organizaţii ecologiste, faceţi sport, căutaţi oameni care să vă accepte poziţia de lider de grup. Alt exemplu: dacă aveţi umor, sunteţi o persoana vesela şi pusa pe glume, amatoare de spus bancuri, evitaţi grupurile gomoase, în care nu vă puteţi manifesta această dispoziţie înnăscută. Căutaţi-vă prieteni la fel de veseli ca dvs., care să vă aprecieze felul de a fi. Starea dvs. de bine se va accentua. Explicaţia este simplă: în cazul dvs., acţionează doi factori generatori de fericire: valorificarea calităţilor personale şi solidaritatea umană. De câte ori apar asemenea situaţii, când un om face ceea ce îi place să facă şi totodată le face plăcere şi altora, viaţa lui se împlineşte şi capătă sens…

Iată, aşadar, răspunsul la întrebarea: ce este fericirea? A găsi vieţii tale un sens, a-i crea un rost împreună cu alții. Nu-i aşa că este o veste bună?

Loading..