Sarcina și kilogramele – regimul după naștere

Share

O femeie din două se plânge că s-a îngrășat din pricina sarcinii. Sfatul specialiștilor: o alimentație echilibrată în cele nouă luni de graviditate, iar apoi o dietă ușoară și gimnastică pentru pântece.Sarcina și kilogramele

În afara întrebărilor obişnuite pentru o viitoare mamă, legate de copil şi de sănătatea lui, femeia gravidă e preocupată de faptul că sarcina aduce multe kilograme în plus. Are dreptate! Sarcina este o perioadă de „risc” pentru siluetă, din cauza marilor schimbări hormonale pe care le determină. Retenţia de apă face şi ea ravagii. La fel, lipsa activităţii fizice, motivată prin cauze medicale ori, pur şi simplu, prin lâncezeală, mâncatul cvasipermanent sub pretext că pruncul trebuie să fie bine alimentat.

În timpul sarcinii, o femeie creşte în greutate cu circa 12 kilograme. Kilogramele luate în primele luni sunt alcătuite din grăsimi şi proteine, reprezentând rezervele din care fătul se va hrăni în cea de a doua perioadă a sarcinii. Acesta e momentul care el se dezvoltă mai energic. Kilogramele depuse la începutul sarcinii sunt utile mai ales femeilor slabe. Pentru a naşte un prunc de greutate normală, ele se pot îngrășa chiar 16-17 kilograme fără frică, fiindcă, cel mai adesea, ele vor slăbi imediat după naştere. Lucrurile se schimbă încă înainte de sarcină pentru femeile mai plinuţe. Ele nu mai au nevoie de rezerve. Mâncatul exagerat riscă să avantajeze formarea unui copil prea gras, a cărui naştere va necesita o cezariană.

1. REGIM

– Mâncați de două ori mai bine, nu de două ori mai mult! Ideea că femeia însărcinată trebuie să mănânce „pentru doi” a făcut multe victime. La fel ca „poftitul”. Singurul principiu valabil: mâncaţi de două ori mai bine, adică să acordaţi privilegii alimentelor care participă la o bună dezvoltare a copilului, asigurând în acelaşi timp sănătatea viitoarei mame.

– Alimentele care conțin proteine: ele sunt necesare unei dezvoltări corespunzătoare a fătului şi creşterii volumului de sânge în uter şi sâni. Mâncaţi, deci: carne, peşte, ouă, produse lactate, cereale.

– Alimente care conțin calciu: consumând prea puţin calciu, riscaţi să aduceţi pe lume un copil cu oase fragile. În afară de asta, calciul conservă şi dinţii mamei, atât de supuşi eroziunii în timpul sarcinii. Unde se găseşte calciul? Mai ales în produsele lactate şi în unele ape minerale.

– Alimentele dulci: lipsa zahărului îl poate priva pe prunc de kilogramele necesare. Unde îl găsim? În miere, în fructele şi legumele proaspete, dar mai ales în cereale, pâine.

Atenţie! În timpul sarcinii, curele de slăbire sunt interzise! O alimentaţie corectă, bazată pe elementele prescrise mai sus şi dublată de o vitaminizare puternică (numai pe cale naturală) va face ca kilogramele depuse să fie doar kilogramele necesare, uşor de eliminat după naştere.

2. DUPĂ NAȘTERE

Cel mai bine este să aşteptaţi. Multe femei, mai ales acelea care în perioada sarcinii au depus kilograme de apă, le vor pierde în mod firesc, în câteva săptămâni, regăsindu-şi silueta normală, dacă nu cumva vor fi mai slabe ca înainte de sarcină. Alte femei vor rămâne însă mai grase, păstrând circa cinci-șase kilograme în plus. Din fericire, şi pentru ele există soluţii de slăbire.

– Alăptarea – este o soluţie ideală atât pentru copil, cât şi pentru siluetă. În perioada alăptării se produce acelaşi fenomen ca la sfârşitul sarcinii: celulele adipoase pierd grăsimea. Urmând un regim de alimentaţie normal, în acest răstimp se pierd uşor două-trei kg pe lună.

– Când alăptarea nu are loc – mama este obligată să recurgă rapid la un regim mai strict de slăbire, pentru a-şi pierde kilogramele pe care le-a câştigat. Îngăduite vreme îndelungată, va fi foarte greu să le mai dăm jos. Eliminarea din alimentaţie a dulciurilor, grăsimilor şi feculelor, înlocuite de alimentele bazate pe proteine şi vitamine, va face slăbitul uşor. Așadar: fără ciocolată, alcool, pâine, paste făinoase, grăsimi, dar mult peşte, lactate, legume şi fructe din belşug.

3. GIMNASTICĂ

Ţelul final: jos grăsimile de pe burtă!

Singurul remediu pentru a scăpa de grăsimea depusă pe burtă este gimnastica. Ea poate fi pornită la două, trei luni după naştere. Iată șase mişcări extrem de eficienţe şi uşor de executat:

– Întindeţi-vă pe podea, cu spatele lipit de sol şi picioarele îndoite de la genunchi, ţinând tălpile pe covor. Înălţaţi şi coborâţi bazinul de mai multe ori.

– În poziţia de patru labe, cu spatele orizontal, arcuiţi spinarea după modelul pisicilor, trăgând cât mai mult pântecul. Reveniţi.

– Întindeţi-vă pe spate, cu braţele încrucişate sub ceafă şi genunchii îndoiţi. Ridicaţi spinarea şi încercaţi să atingeţi genunchii cu coatele, genunchiul stâng cu cotul drept şi invers.

– Întindeţi-vă pe spate, cu picioarele ridicate pe un scaun, astfel ca ele să formeze cu pântecul un unghi drept. Încrucişaţi braţele sub cap şi ridicaţi-vă încercând să atingeţi genunchii cu coatele.

– În picioare, cu braţele încrucişate după ceafă, aplecaţi-vă înainte, încercând să atingeţi genunchii cu fruntea, fără a-i îndoi…

– Întinsă pe spate, ascultați muzica preferată şi faceţi mişcări de mers cu bicicleta, mişcând picioarele pe ritm de dans.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente