Dieta 1200 calorii pe zi: Meniul vegan, vegetarian şi obişnuit

Share

Dieta 1200 calorii înseamnă trei mese pe zi şi slăbit în timp ce mănânci. Bineînțeles, pe lângă cele trei mese poţi savura şi două gustări pe zi.

Dieta 1200 calorii pe zi este, așa cum o spune și numele, o dietă bazată pe consumul a strict 1200 de calorii pe zi. Acest lucru necesită un calcul riguros al caloriilor conținute de alimentele pe care le consumați la fiecare masă a zilei.

dieta 1200 calorii pe zi

Dieta 1200 calorii pe zi necesită o cunoaștere riguroasă a organismului vostru, a modalitații și timpului în care sunt absorbiți nutrienții, dar și cunoașterea amănunțită a conținutului nutritiv al alimentelor pe care le mâncați. Spre exemplu, dacă consumați o salată de legume, trebuie să știți conținutul nutritiv al fiecărei legume folosite, dar și al dressing-ului. De asemenea, este absolut necesar să cunoașteți și să controlați numărul caloriilor, astfel încât să nu fie depășit maximul de 1200 pentru fiecare zi.

Ce e mai plăcut decât să mănânci ce trebuie ştiind că vei slăbi? Cu siguranţă, nu va trebui să uiţi de sport şi hidratare intensă pentru a te bucura de un corp armonios. Sportul nu trebuie să fie intens, deoarece dieta 1200 calorii este una destul de drastică şi nu trebuie exagerat cu epuizarea fizică. Mai jos vom enumera trei variante de meniu care cumulează 1200 de calorii.

Meniul vegan pentru dieta 1200 calorii

–    Mic dejun: o cană cu fulgi de ovăz în lapte degresat, o banană, o lingură seminţe de chia, patru nuci, cafea simplă cu o linguriţă de zahăr;
–    Gustare: un măr;
–    Prânz: o cană cu quinoa gătită sau o cană cu orez brun, un sfert de avocado, o jumătate de cană tofu, două buchete de broccoli la abur;
–    Gustare: o jumătate de cană cu afine;
–    Cină: o cană cu ghiveci de legume.

Meniul vegetarian pentru dieta 1200 calorii pe zi

–    Mic dejun: omletă din două ouă cu ceapă şi ardei, o felie pâine integrală, cafea simplă cu o linguriţă de zahăr;
–    Gustarea 1: o cană cu struguri negri, zece migdale;
–    Prânz: 200 grame de legume la wok;
–    Gustarea 2: patru pătrăţele de ciocolată;
–    Cină: o porţie paste primavera cu legume, un pahar cu vin roşu.

Meniul obişnuit pentru dieta 1200 calorii pe zi

–    Mic dejun: două felii de pâine integrală, o jumătate de cană cu brânză de casă degresată, două feliuţe de somon afumat, cafea simplă cu o linguriţă de zahăr;
–    Gustarea 1: o banană;
–    Prânz: 150 grame de piept de pui la grătar, două căni cu salată de verdeţuri;
–    Gustarea 2: un iaurt grecesc;
–    Cină: o porţie salată de ton, verdeaţă şi legume, trei pătrăţele de ciocolată cu lapte.

Recomandări în dieta 1200 calorii pe zi

–   Dieta 1200 calorii pe zi nu trebuie ținută mai mult de zece zile;
–    Dacă nu vrei să consumi carne, necesarul de proteine se va asigura din linte, fasole sau năut;
–    În dieta 1200 calorii pe zi Sunt interzise mezelurile, prăjelile, produsele de patiserie, conserve, snacks-uri sau alte alimente procesate;
–    Minimum doi litri de apă să fie consumaţi în fiecare zi;
–    Există variaţii în funcţie de fiecare tip de metabolism, aşa că este foarte important să se apeleze la sfatul unui specialist în alimentaţie;
–    Nu trebuie să se consume mai puţin de 1200 calorii pe zi pentru a evita carenţele de vitamine şi alte elemente esenţiale organismului;
–    Chiar dacă nu sunt special recomandate anumite alimente, vei obţine cele mai bune rezultate dacă vei consuma fructe proaspete, legume, carne slabă şi cereale integrale;
–    Trebuie să îţi planifici foarte bine mesele şi să numeri caloriile;
–    Poţi avea senzaţii de foame şi oboseală;
–    După încheierea dietei, există riscul de a te îngrăşa la loc. Astfel, trebuie să adaugi în fiecare săptămână câte 100-200 calorii la meniu pentru a echilibra organismul şi a păstra silueta.

Greșeli frecvente în dieta 1200 calorii

  • Aproximarea – este cea mai întâlnită greșeală atunci când vine vorba de dieta 1200 calorii pe zi. Această greșeală este făcută, de multe ori, și involuntar, căci există alimente al căror aport caloric nu ne este cunoscut. Dacă pe eticheta produselor din comerț este clar specificat conținutul caloric pentru 100 de grame de produs, pentru alimentele gătite sau din producție proprie nu putem ști cu exactitate numărul de calorii. În acest sens, se recomandă să vă documentați foarte bine înainte de a consuma un aliment. Asigurați-vă că aproximați cât mai corect conținutul caloric pentru a-l putea adăuga unei sume. Aceasta, la finalul zilei, trebuie să fie 1200.
  • Compensarea – dieta 1200 calorii nu poate fi ținută în funcție de ceea ce mâncăm zilnic, ci trebuie să mâncăm în funcție de ce ne permite dieta. O altă greșeală frecventă este aceea a compensării. Dacă într-o zi consumați alimente care însumează 1000 de calorii, a doua zi nu ingerați alimente care conțin, împreună, 1400 de calorii pentru a completa deficitul de 200 de calorii din ziua precedentă. Fiecărei zile îi sunt atribuite 1200 de calorii. De asemenea, acest lucru este valabil și pentru alimente, în mod individual: Nu consumați un aliment care conține 600 de calorii, de două ori pe zi, iar apoi nu mai mâncați nimic, pentru a nu depăși cele 1200 de calorii. Este important ca aceste calorii să fie distribuite uniform, pentru fiecare masă a zilei. Dacă doriți să mâncați un aliment bogat caloric, alegeți o cantitate cu mult mai mică.
  • Excepțiile – dieta 1200 calorii este una destul de strictă, în sensul că nu este permisă existența unor oscilații ale numărului de calorii. Nu este nicio tragedie dacă ați consumat alimente care însumează 1230 de calorii, dar este o tragedie dacă acest lucru se repetă de mai multe ori în decursul unei săptămâni sau dacă numărul de calorii tinde să crească de la o zi la alta. De asemenea, nu este indicat să consumați un număr mai mic de calorii pe zi, căci organismul va resimți deficitul. Încercați, pe cât posibil, să rămâneți în parametrii celor 1200 de calorii, calculând cu atenție la fiecare masă sau gustare a zilei.

Sfaturi pentru o dietă corectă cu 1200 de calorii

  • Nu mâncați orice – chiar dacă alimentele pe care le consumați însumează 1200 de calorii, evitați mâncărurile grase, carbohidrații în exces, dulciurile și băuturile acidulate. Aceste alimente intensifică depunerile de grăsime și pot deveni destul de nocive dacă sunt consumate în cantități mari. De asemenea, chiar dacă nu depășiți cele 1200 de calorii, aceste alimente pot diminua considerabil efectele dietei.
  • Respectați programul meselor – în dieta 1200 calorii este nevoie de o atentă distribuire a caloriilor pentru fiecare masă. Pentru a face acest lucru mai ușor este nevoie să luați atât mesele principale, cât și gustările la ore fixe în fiecare zi. Organismul se va obișnui și veți simți când este momentul pentru următoarea masă.
  • Calculați atent caloriile – dieta 1200 calorii trebuie riguros supravegheată. Este indicat să calculați caloriile fiecărui aliment ingerat, dar și ale cantităților de lichide consumate. Există băuturi care au un aport caloric semnificativ, ca sucurile acidulate sau shake-urile. Este indicat să beți apă și sucuri din fructe proaspăt stoarse, neîndulcite.
  • Faceți sport – cele 1200 de calorii cuprinse în dietă sunt suficiente pentru a vă desfășura în mod corespunzător activitatea zilnică. Încercați să depuneți un minimum de 30 de minute de efort fizic susținut pe zi. Dacă mergeți la sală, asigurați-vă că vă distribuiți caloriile corect pentru a vă bucura de rezultate vizibile ale antrenamentului.

Beneficiile dietei cu 1200 de calorii

Dieta 1200 calorii a devenit foarte populară pentru faptul că se potrivește multor tipologii de organisme. Aceasta dă rezultate încă din primele săptămâni și poate fi ținută pentru o perioadă mai îndelungată. Persoanele care au încercat dieta 1200 calorii pe zi au constat că aceasta are rezultate rapide, vizibile, dar și o serie de alte beneficii, precum:

  • Slăbit sănătos – dieta 1200 calorii consumate zilnic este, în fond, un regim de slăbire care vă poate ajuta să scăpați de kilogramele nedorite. În acest sens, respectând principiile dietei cu 1200 de calorii puteți pierde între cinci și opt kilograme în zece zile. Acest lucru este posibil atât timp cât caloriile asimilate sunt și arse în mod corect, prin sport și alte activități cotidiene solicitante. Organismul nu va resimți o slăbire drastică, ci una lentă, la care se va adapta cu ușurință. În acest fel puteți controla dieta cu 1200 de calorii ca pe un regim de remodelare corporală.
  • Rezultate vizibile – pentru ca rezultatele dietei cu 1200 de calorii să fie vizibile trebuie să vă cunoașteți foarte bine zonele problematice și să acționați asupra acestora prin mai multe metode. La nivel de alimentație, dieta 1200 calorii pe zi va permite organismului să ardă grăsimile acumulate în zona abdomenului, a brațelor sau a picioarelor. Este foarte important ca zonele cu un surplus de grăsime să fie lucrate prin sport. În acest fel veți acționa și asupra mușchilor, favorizând dezvoltarea și tonifierea acestora…
  • Hrănire corectă – înafara de limita de calorii impusă, dieta propusă nu are alte restricții. Ba, dimpotrivă, dieta 1200 calorii zilnice este destul de permisivă: puteți include în alimentația voastră atât vitamine, cât și proteine, carbohidrați sau alți nutrienți esențiali. Important este să nu fie depășită limita celor 1200 de calorii. În acest mod asigurați organismului toate substanțele nutritive de care are nevoie.

Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente