Dieta Oprah Winfrey – cu care a slabit 41 kg in 11 luni

Share

Dieta Oprah Winfrey a fost realizata de antrenorul personal al prezentatoarei tv, iar aceasta a reusit sa slabeasca nu mai puţin de 41 kg, în doar 11 luni. „Datorită acestor zece paşi din dieta Oprah Winfrey am reuşit, în sfârşit, să rezist până la capăt şi să slăbesc”, spune ea.

Încercaţi dieta Oprah Winfrey şi veţi mânca, automat, mai puţin, şi vă veţi simţi mai bine, atât fizic, cât psihic.

1. Puneţi-vă în mişcare metabolismul, dis-de-dimineaţă

Ce-i drept, mişcarea este bună la orice oră, dar pentru a slăbi, ar trebui făcută dimineaţa. Un sport de rezistenţă (mers pe jos sau cu bicicleta, înot, alergare) practicat în primele ore ale zilei activează metabolismul şi provoacă arderea suplimentară de calorii. Efectul acesta se pierde, dacă antrenamentul are loc după masa târziu sau seara. Al doilea avantaj al sportului „de dimineaţă”: reduce stresul. Iar dvs. vă descurcaţi mai uşor cu crizele de peste zi, de pildă cu atacurile de foame. Începeți dimineața cu un antrenament de zece minute, sporind, apoi, durata, cu unul-două minute în fiecare săptămână.

2. Creşteţi consumul de calorii

Pentru dieta Oprah Winfrey, ideal este mersul pe jos, care sporeşte numărul caloriilor consumate şi, în acelaşi timp, producţia de enzime. Ceea ce ajută la arderea grăsimilor. În plus, mersul pe jos vă întăreşte musculatura spatelui, a pieptului şi a picioarelor.

Încercaţi chiar acum tehnica corectă: ţineţi trunchiul drept, încordaţi muşchii abdominali şi lăsaţi umerii să atârne relaxaţi. În timpul mersului, balansaţi braţele înainte şi înapoi, pe lângă corp.

La balansul înapoi, mâna nu trebuie să depăşească nivelul şoldului, iar la balansul înainte, înălţimea pieptului. Faceţi paşi lungi, atingând pământul mai întâi cu călcâiul şi rulând apoi talpa pană la vârfurile degetelor. Inspiraţi pe nas şi respiraţi pe gură – în felul acesta, mucoasele nu se usucă aşa de repede.

3. Antrenament intens

Cu cât consumaţi mai mult oxigen în timpul mersului, cu atât este mai mare numărul caloriilor arse. Antrenamentul optim se situează între 70-80% din frecvenţa cardiacă maximă. Dacă este mai puţin intens, slăbiţi mai încet.

Luaţi-vă pulsul, pentru a afla dacă ritmul este cel optim: apăsaţi cu varfurile degetelor arătător şi mijlociu pe latura exterioară a încheieturii mâinii şi număraţi bătăile pulsului, vreme de 15 secunde. Înmulţiţi cu patru şi obţineţi numărul bătăilor inimii pe minut.
Valori orientative pentru antrenamentul optim:
– Vârsta: 25 — maximum 165, minimum 145 (bătăi pe minut).
– Vârsta: 35 — maximum 157, minimum 145 (bătăi pe minut).
– Vârsta: 45 — maximum 148, minimum 135 (bătăi pe minut).
– Vârsta: 55 — maximum 138, minimum 125 (bătăi pe minut).

4. Țineți un jurnal pentru dieta Oprah Winfrey

Dvs. sunteţi singurii care decideţi ce se întâmplă în viaţa proprie. Pentru asta, ar trebui să ştiţi ce vreţi cu adevărat şi să stabiliţi nişte obiective. Faceţi-vă timp dimineaţa după ce vă sculaţi şi gândiţi-vă câteva minute la scopul pe care doriţi să-l atingeţi. „Ce e important pentru mine? Ce vreau să realizez? Ce paşi trebuie să fac astăzi pentru a-mi atinge scopul?” Ţineţi un jurnal şi treceţi în el obiectivele din dieta Oprah Winfrey care pot fi de durată lungă (de exemplu, „Peste opt săptămâni trebuie să încap în blugi.”) sau scurtă (de exemplu, „Astăzi am de făcut opt paşi pentru a ajunge la greutatea visată.”). Şi spuneţi-vă, de pildă: „Sunt gata să fac zilnic sport, pentru silueta la care visez. Este un dar pe care mi-l fac mie însămi”.

În felul acesta, începeţi ziua în forţă. Iar seara, mai faceţi o dată bilanţul: „Ce a funcţionat? Ce-aş putea face şi mai bine? Ce a fost greşit? Ce a fost corect? Ce va trebui să schimb mâine?” Şi dacă vreunul din puncte n-a mers chiar aşa cum trebuia, nu vă faceţi reproşuri. Ci fiţi mândre de tot ce v-a reuşit. Ţineţi acest jurnal pentru dieta Oprah Winfrey aproximativ trei luni şi veţi vedea că veţi slăbi tot mai mult de la o săptămână la alta. Subconştientul dvs. înregistrează obiectivele.

5. Mai puțin alcool

Alcoolul ajunge direct în sânge şi nu satură. Dimpotrivă: încetineşte metabolismul şi îngraşă. 1 g de alcool conţine 7 kcal. Excepţia: vinul sec (alb sau roşu) băut cu măsură. Un pahar de vin sau de şpriţ chiar stimulează digestia şi menţine stabil nivelul glicemiei.

6. Evitaţi grăsimile

Începând de mâine, respectaţi următoarele recomandări alimentare și veţi reduce, automat, consumul de grăsimi.
– Mâncaţi, după pofta inimii: cereale, orez, paste făinoase, legume şi fructe, pentru că nu conţin grăsimi.
– Sărace în grăsimi sunt: laptele (1,5%), carnea slabă (fileul), carnea de pasăre fără piele, peştele (păstrăvul, şalăul) şi brânzeturile cu maximum 30% grăsime. Iar porţiile de respectat sunt: 150 g iaurt, 100-120 g piept de pui sau carne slabă, 150 g peşte slab, 30 g brânză (caşcaval).

Daca incepeti dieta Oprah Winfrey, ar trebui să renunţaţi, pe cât se poate, la brânza grasă, laptele integral, smântână, nuci şi peşte gras (macrou, hering, somon), la margarină, unt, ulei şi dulciuri. Puteţi înlocui uleiul din salate cu iaurt slab şi untul sau margarina cu brânză de vaci.

7. Nu mâncaţi nimic cu trei ore înainte de culcare

Cu cât mâncaţi mai devreme peste zi, cu atât mai bine. Dimineaţa, metabolismul funcţionează încă relativ incet, devenind mai activ pe parcursul zilei. Și seara, încetineşte relativ repede. De aceea, caloriile pe care le mâncaţi acum se transformă mai rapid — din păcate — în grăsime. Studiile au arătat că, dacă nu mai mâncaţi nimic cu trei ore înainte de a vă culca, slăbiţi mai repede.

8. Dieta Oprah Winfrey – Cinci mese pe zi

Respectând dieta Oprah Winfrey si programul cu trei mese principale şi două secundare, metabolismul dvs. va funcţiona la cote maxime, scoţând grăsimea din „depozite”. Dacă, în schimb, mâncaţi doar de două ori pe zi, nivelul glicemiei creşte rapid (se produce insulină), dar scade la fel de rapid, pentru că nu are ce să-l mai „împingă” de la spate. Urmarea: vă simţiţi obosiţi şi faceţi, aproape sigur, atacuri de foame, ceea ce influenţează metabolismul grăsimilor. Dacă se produce o cantitate prea mare de insulină, organismul semnalizează.

9. Mesele intermediare adecvate

Mesele intermediare uşurează enorm ducerea până la capăt a unui regim. Împiedică instalarea foamei „de lup” şi creează o anumită variaţie. Mesele intermediare ar trebui să conţină între 80-150 kcal. De exemplu: 200 g de legume cu trei linguri de sos de iaurt (97 kcal), sau 200 g de legume fierte înăbuşit, 100 g de roșii decojite şi pasate + 1 felie de pâine de secară (110 kcal). Foarte important: staţi jos şi în timpul meselor intermediare!

10. Beţi zilnic șase-opt pahare de apă

Digestia şi metabolismul funcţionează fără probleme doar dacă beţi o cantitate suficientă de apă (sau de ceaiuri de plante ori de fructe). Vă umpleţi stomacul şi senzaţia de foame apare mai greu, iar dacă începeţi să vă antrenaţi zilnic, apa este şi mai importantă, pentru că muşchii necesită 70% apă, în timp ce grăsimea, doar 25%…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente