Ştiai că sarea poate face minuni atunci când vine vorba despre curăţat lucruri? Iată ce poţi curăţa cu un praf de sare!
Florile artificiale – indiferent de materialul din care sunt confecţionate, florile artificiale vor arăta ca noi dacă le înmoi în apă cu sare. Pune 1/4 cană de sare într-o pungă de plastic, apoi pune apă şi bagă florile în pungă. Leagă punga la gură şi agit-o bine. După ce vei scoate florile, vei observa că arată ca noi.
Spanac – nu mai e nevoie să speli spanacul în mai multe ape. E suficient să le speli o singură dată, însă pune şi sare în apă.
Petele de cafea, ceai sau vin – fie că sunt pe aragaz, pe masă sau pe blatul mobilei de bucătărie, petele vor fi mult mai uşor de îndepărtat dacă pui o mână de sare peste pată şi cureţi apoi cu o cârpă umedă. Sarea absoarbe umezeala şi îţi uşurează munca.
Petele de fructe de pe mâini – fie că este vorba despre fructe de pădure, fie că vorbim despre nuci, mâinile nu ne vor rămâne pătate dacă le frecăm cu sare înainte ca petele să se usuce.