Cele mai dăunătoare E-uri – lista completă

553

E-urile din alimente sunt foarte populare pentru că toată lumea știe cât de nocive sunt. De fapt, efectele E-urilor sunt mult mai bine cunoscute decât componența acestora.

În mod cert, pentru a ne menține sănătatea și pentru a ne ține departe de orice fel de afecțiune, este ideal să evităm produsele care conțin aceste E-uri în componența lor.

Citind etichetele, descoperim o listă interminabilă de E-uri, fără să știm, de multe ori, care este semnificația acestor denumiri.

Cele mai dăunătoare E-uri

Atunci când mergem în supermarketuri și vrem să ne asigurăm de calitatea produselor cumpărate, este necesar să citim cu atenție etichetele, acestea conținând detalii despre procesul de fabricare și ingredientele folosite.

Ce sunt E-urile?

E-urile din alimente reprezintă aditivii alimentari care se adaugă într-un produs pentru a-i intensifica gustul sau pentru a-l conserva o perioadă mai lungă. Litera „E” semnifică faptul că aceste substanțe au fost testate și aprobate de către instituțiile avizate în sănătate și nutriție:

  • Potențiatorii de aromă – sunt substanțe chimice care dau un gust mai intens produsului, dar și un aspect mai plăcut.
  • Coloranții – aceste substanțe intensifică și mențin culorile vii ale produsului. De regulă, coloranții sunt cele mai periculoase E-uri.
  • Îndulcitorii – substanțele chimice cu rol de îndulcire sunt, de fapt, îndulcitori sintetici care intră în categoria E-urilor alimentare.
  • Conservanții – sunt E-uri care prelungesc valabilitatea produsului, unele fiind foarte puternice și suficiente pentru un număr semnificativ de ani.
  • Stabilizatorii – aceste substanțe asigură integritatea produsului, atât ca textură, cât și ca aspect.

E-urile sunt substanțe prelucrate chimic, obținute din diferite plante sau combinații de elemente chimice. Aceste E-uri se folosesc în industria alimentară pentru producerea mai multor tipuri de alimente, astfel încât să confere produsului gust, aspect, miros și longevitate. Există produse alimentare care nu conțin E-uri, dar și produse care conțin aceste substanțe în cantități uriașe, fapt pentru care este absolut necesar să citim eticheta înainte de a cumpăra produsul.

Faimoasele E-uri sunt în realitate aditivi alimentari adăugați într-un produs pentru rolul lor de îndulcitori, coloranți, emulgatori sau conservanți. În mod natural, acești aditivi nu sunt consumați ca alimente în sine, neavând nicio valoare nutritivă. Însă, adăugându-se unui produs în timpul procesului de fabricare, preparare, prelucrare sau ambalare, acestea devin parte integrată a acelui produs.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană s-a ales denumirea generală „E” pentru acești aditivi, numărul ce însoțește acest „E” fiind cel care indică tipul de aditiv adăugat. Deși în mod general E-urile au căpătat o reputație negativă, este important de menționat faptul că acestea se împart totuși în două categorii: E-uri rele, care sunt dăunătoare organismului, și E-uri bune, care nu prezintă niciun pericol în cazul ingerării constante a acestora. Așadar, următoarea listă cu E-uri periculoase ar trebui să fie un criteriu important pe baza căruia să facem selecția produselor ce rămân în coșul de cumpărături sau pe care le punem înapoi pe raft:

  • E102 sau tartazina este un colorant galben care a fost deja interzis în țări precum Austria și Norvegia. Studii recente au arătat că acest aditiv poate cauza hiperactivitate, de aceea ar trebui să fie evitat în special de copii. E102 este utilizat cu precădere în produse precum muștarul, marmelada, jeleul sau băuturile acidulate.
  • E122 sau carmoizina este un colorant sintetic roșu foarte răspândit în multe din produsele existente în comerț. Din cauza efectelor negative pe care le poate produce, acesta a fost interzis in America, Japonia, Norvegia și Suedia. E122 poate cauza hiperactivitate și reacții alergice.
  • E621 sau glutamatul monosodic, cunoscut însă și cu denumirea de MSG este un intensificator de arome utilizat pentru a da savoare anumitor produse. Printre efectele secundare produse de MSG se numără și greața, amețeala, dureri musculare și chiar palpitații.
  • E951 sau aspartamul este un îndulcitor artificial utilizat cu precădere în produse dietetice. Folosit ca un înlocuitor al zahărului, acesta este adesea utilizat în produse destinate diabeticilor sau celor care țin cure de slăbire. Aspartamul este nociv în special pentru cei care suferă de fenilcetonurie, o boală metabolică ereditară. Cu toate acestea, și cei care nu suferă de această boală au semnalat grețuri și amețeală în urma ingerării produselor ce conțineau aspartam.
  • E211 sau benzoatul de sodiu este utilizat pe post de conservant în produse precum margarina, dressing-uri pentru salate, dulciuri sau băuturi neacidulate. Studiile au demonstrat că poate provoca hiperactivitate în cazul copiilor, fiind nociv și pentru cei care suferă de diverse alergii sau în cazul celor care au astm.
  • E251 sau nitratul de sodiu este un conservant alimentar folosit pentru fixarea culorii produselor din carne și pește. Acesta reacționează cu proteinele formând substanțe cancerigene numite nitrozamine. Acesta se găsește în alimente precum bacon-ul, salamul, carnea afumată sau cârnați. Pentru a reduce aportul de nitrat de sodiu produsele mai sus numite trebuie înlocuite cu carne proaspătă de pui, curcan sau vită.

Consecințe ale consumului de E-uri din alimente

E-urile din alimente nu au efecte benefice asupra organismului uman în sensul unor îmbunătățiri sau remedii. Acestea îndeplinesc, cel mult, unele nevoi și pofte alimentare. De asemenea, după cum bine știm, E-urile au, în principal, efecte negative asupra sănătății noastre, asupra alimentației și a stilului de viață. Aceste efecte ale consumului de E-uri din alimente trebuie avute în vedere pentru a le evita:

  • Greutatea – alimentele pe a căror listă de ingrediente se numără mai multe E-uri trebuie evitate pentru că stimulează procesul de îngrășare. Asimilarea grăsimilor se face într-un ritm alert, iar fluctuațiile de greutate sunt imprevizibile. E-urile din alimente fac imposibil controlul numărului de kilograme, fapt pentru care este bine să le evitați. Creșetrea inexplicabilă în greutate, dar și slăbirea drastică pot fi provocate de aceste E-uri care pot fi foarte periculoase pentru dietă.
  • Stilul de viață – o alimentație bogată în E-uri poate avea repercusiuni serioase asupra stilului de viață. Dacă nu ne odihnim corespunzător, dacă avem o stare permanentă de indispoziție, dacă tindem să fim agitați și să ne concentrăm cu greu, cauza poate consta în E-urile din alimentele pe care le consumăm zilnic. Pentru un tonus bun și un stil de viață echilibrat este indicat să evităm pe cât posibil alimentele bogate în E-uri.
  • Sănătatea – este un aspect foarte sensibil al vieții noastre care poate fi foarte ușor influențat prin alimentație. E-urile din alimente pot fi un factor stimulativ în apariția mai multor boli, printre care gastrita, ulcerul, cancerul de colon, cancerul pancreatic, hepatita, boli cardiovasculare sau boli neurologice. Pe lângă aceste boli grave, E-urile din alimente favorizează și alte afecțiuni minore ca migrene, dureri abdominate, disconfort intestinal, probleme ale aparatului digestiv, tulburări de concentrare și atenție sau stare generală de rău.

E-uri bune din alimente

Iată încă un mit al nutriției care este nefondat: toate E-urie din alimente sunt nocive. Ei bine, nu. Există E-uri bune care se folosesc în compozițiile mai multor produse alimentare pe care trebuie să le cunoaștem și să le consumăm în defavoarea celor nocive. Chiar dacă acestea din urmă sunt majoritare, este bine să avem în vedere că există și  E-uri bune pentru consum:

  • E140 – este o substanță cât se poate de naturală și de benefică și anume clorofila. Aceasta este un colorant natural folosit atât în industria alimentară, cât și în cea a produselor de îngrijire.
  • E300 – această substanță este de fapt un compus al seriei de Vitamine B, și anume Vitamina B2. Folosită în multe cazuri pentru gust, dar și ca acidifiant, această vitamină este prezentă în mai multe produse alimentare din comerț.
  • E306 – cunoscută mai degrabă ca Vitamina E, această substanță este foarte prezentă în multe dintre compozițiile unor produse alimentare. Citiți cu atenție eticheta, căci se poate găsi sub denumirea de tocoferol.
  • E322 – această substanță este lecitina și este folosită foarte mult în dulciuri și produse de patiserie…

Aceste E-uri nu au beneficii deosebite în privința organismului uman, dar nici nu sunt periculoase pentru consum. Este indicat să citim cu atenție etichetele și să le alegem pe cele care conțin E-uri inofensive. Anumite combinații de E-uri din alimente pot fi foarte periculoase.