Retenția de apă și modalitățile de a scăpa de această grijă

Share

Retenția de apă din organism este un fenomen destul de cunoscut. Aceasta mai este întâlnită și sub numele de edem și reprezintă o acumulare de lichid la nivel de țesuturi, în cavități sau în sistemul circulator.

Retenția de apă poate afectata puternic anumite zone ale corpului, cum sunt mâinile, picioarele sau genunchii, prin faptul că se umflă, însă efectele negative nu se rezumă doar la cele de natură estetică.

Retenția de apă

Chiar dacă sănătatea noastră nu este  afectată puternic din cauza retenției de apă, odată prezentă, aceasta poate duce la apariția unor dezechilibre destul de puternice, cum ar fi o afecțiune la nivelul rinichilor sau chiar o insuficiență prezentă la nivel cardiac.

Principalele persoane care sunt afectate de retenția de apă sunt femeile însărcinate, cele care urmează să intre în menopauză și mare parte dintre oamenii care nu fac destulă mișcare sau care, din diverse cauze, sunt imobilizați la pat. Această retenție de apă mai apare și în cazul urmării unui tratament medicamentos, în special dacă acesta este administrat pe o perioadă mai lungă.

Dacă nu vă aflați în niciuna dintre situațiile menționate anterior, iar starea voastră de sănătate nu se confruntă cu niciun fel de probleme, există modalități de a evita retenția de apă, dar și de a reduce nivelul balonării provocate de aceasta.

Odată ce reușim să identificăm care este cauza retenției de apă, putem găsi modalități de a o combate sau chiar de a împiedica dezvoltarea ei.

Iată câteva dintre cauzele care duc la retenția de apă în organism:

Excesul de sare este principala cauza in retenția de apă

Dacă alimentația noastră este una bogată în sare și nu consumăm lichide suficiente, organismul începe să conserve apă, iar celulele sale ajung să se mărească din cauza faptului că stochează apa pentru a dilua sarea consumată.

Sarea alimentară conține sodiu, însă nu este singura, sodiul este întâlnit și în produsele alimentare procesate și chiar și în unele legume.

Singura sare care poate combate acest proces al retenției de apă este sarea naturală, lucru valabil și în cazul sării de Himalaya sau a sării de mare celtice.

Lipsa vitaminei B6 din organism

Odată ce vitamina B6 lipsește din organismul nostru, numeroase dezechilibre își fac resimțită prezența, asta pe lângă retenția de apă.

Intr-un studiu efectuat în rândul unor femei care se confruntau cu sindromul premenstrual s-a folosit vitamina B6 pentru a combate simptomele acestuia, fiind redusă și cantitatea de apă pe care o reținea organismul lor.

Acest tip de vitamină este solubilă în apă, iar pentru a-și putea face resimțite efectele benefice, este nevoie să fie luată din alimente și nu din suplimentele alimentare.

Unele dintre aceste alimente sunt: semințele de floarea-soarelui, fisticul, bananele, tonul și cartofii consumați cu tot cu coajă.

Lipsa de potasiu din organism dupce la retenția de apă

Potasiul este un electrolit care menține echilibrul la nivelul celulelor, țesuturilor și altor organe din corp. O lipsă de potasiu duce, pe lângă retenția de apă, la apariția spasmelor musculare, a crampelor musculare și la creștere în greutate.

Potasiul este de un real ajutor atunci când vine vorba de eliminarea surplusului de apă din organism, reducând nivelul sodiului și contribuind la sporirea cantității de urină produsă.

Unele fructe bogate în potasiu sunt banalele, pepenele verde, dar și cel galben. Dacă adăugați mai multe legume și fructe în regimul vostru alimentar și nu apelați la suplimente, aveți șanse sporite de a crește cantitatea de potasiu din organism.

Lipsa de magneziu din organism

Majoritatea funcțiilor organismului funcționează pe bază de magneziu, motiv pentru care lipsa lui duce la afectarea acestora.

Un studiu care a fost efectuat apelându-se la administrarea unui supliment de 200 mg de magneziu a concluzionat faptul că femeile care se confruntau cu sindromul premenstrual au reușit să combată în mod eficient retenția de apă din organism. Dacă se introduc în regimul alimentar alimente bogate în magneziu sau unele suplimente, acest lucru va ajuta la combaterea retenției de apă.

Unele alimente bogate în magneziu sunt: avocado, legumele care au culoarea verde închis, nucile, cerealele integrale, mazărea, spanacul, fructele uscate și ciocolata neagră.

Consumul alimentelor procesate contribuie la retenția de apă

Alimentele procesate au numeroși aditivi artificiali, pe lângă cantitatea mare de sare și zahăr, considerându-se că sunt alimente toxice și care împiedică buna funcționare a ficatului și a rinichilor.

Aceste alimente, în special cele dulci, cresc în ritm alert nivelul de zahăr din sânge și pe cel al insulinei, fapt ce determină ulterior acumularea în exces a sodiului, în special la nivelul rinichilor.

Deshidratarea

Cu siguranță majoritatea dintre noi suntem pe deplin conștienți că un consum redus de apă duce la deshidratare, iar dacă acest fapt ajunge la stadiul de „problemă”, organismul nostru, în mod indirect, tinde să acumuleze orice picătură de apă primită, adică reține cât mai multă apă posibil.

Un consum regulat de apă și băuturi naturale bogate în sodiu poate preveni foarte ușor acest proces de retenție a apei în organism, „liniștind” și „potolind” setea acestuia, exprimând clar ideea că nu mai este nevoie să stocheze orice cantitate mică de apă care este consumată.

Apa consumată trebuie să fie una de calitate și consumată zi de zi, asta mai ales pentru a putea combate retenția de apă.

Apa simplă, potabilă, nu ar trebui substituită de băuturile carbogazoase și acidulate, aici fiind inclusă și apa minerală, și nici cafeaua nu este văzută ca fiind benefică într-un astfel de caz, deoarece contribuie la deshidratarea țesuturilor din organism.

În perioadele de post, organismul nostru trece printr-un proces de detoxifiere, este scutit de unele „chinuri” cauzate de alimentația în exces, nesănătoasă, și este menținut într-o formă mai bună față de zilele în care consumăm tot felul de alimente care sunt bogate în zahăr, sare sau alți aditivi suplimentari care sunt nocivi.

Pe lângă alimentele, fructele și legumele menționate anterior, mai există și unele plante care sunt benefice pentru a combate retenția de apă, având proprietăți diuretice, lucru care este de mare folos organismului. Printre aceste plante se regăsesc următoarele: păpădia, coada-calului, coada-șoricelului, hibiscusul, pătrunjelul verde, usturoiul, feniculul, mătasea de porumb, urzica, rădăcina de pin, merișorul și cozile de cireșe.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente