HOROSCOP: Ce culoare are aura zodiei tale

Share

Greu de crezut, dar se pare că zodia ta influențează și ea într-o oarecare măsură aura pe care-o porți. Află ce culoare o reprezintă pe aceasta în funcție de semnul tău zodiacal.

Berbec

Culoarea roșie este cea care se potrivește aurei tale. Uneori, păcatul aroganței pare să cadă asupra ta și tinzi să fii ușor agresivă când vrei să îți susții punctul de vedere. Ești ușor de călcat pe nervi, dar ești și foarte realistă.

Taur             

Iată că rozul este culoarea aurei tale, lucru care se datoreză probabil faptului că nu ești o persoană foarte pretențioasă și poți fi ușor de mulțumit. Armonia și echilibrul sunt cele care domină starea ta de spirit și reușești mereu să alungi norii negri de pe cerul tău.

Gemeni

În cazul tău, galbenul este culoarea reprezentativă a aurei tale. Aceasta emană optimism, iar nuanțele care sunt mai accentuate par să ofere un plus de energie. Tinzi să cauți mereu perfecțiunea, chiar dacă uneori ești o persoană ușor superficială.

Rac

Nici mai mult nici mai puțin, se pare că argintiul este ceea ce te reprezintă. Femeia Rac reușește să se pună foarte ușor în postura altcuiva și chiar să simtă ceea ce simt cei din jur. Se lasă condusă de sentimente și este una dintre cele mai pacifiste persoane.

Leu

Culoarea aurei tale este cea portocalie, care denotă emoții și trăiri intense. Femeia Leu este una dintre cele mai rezistente și pune foarte mare accent chiar și pe cele mai mici detalii, deoarece știe că acestea reușesc să o diferențieze de ceilalți.

Fecioară

Culoarea naturii este și a aurei tale, adică verdele. Ești foarte atentă cu tot ceea ce are legătură cu starea ta de sănătate și nu lași nimic să o afecteze, nici cele mai mici gânduri care nu sunt tocmai pozitive. Ești o fire deschisă și îți place foarte mult să împărtășești experiențe de viață cu cei din jur.

Balanță

La fel ca și în cazul anterior, verdele este și culoarea aurei tale. Ești și tu o persoană care pune foarte mare accent pe socializare și un stil de viață foarte sănătos, motiv pentru care această culoare pare să te reprezinte. Ideile fixe nu par să te încânte și vrei mereu să fii asemenea unui spirit liber.

Scorpion

Se pare că aura ta este la fel ca cea a nativelor zodiei Berbec, adică roșu. Aceasta este chiar culoarea Scorpionului, una care emană multă putere și energie. Chiar dacă te confrunți cu stări care nu sunt neapărat calme, reușești până la urmă să te liniștești și să-ți regăsești echilibrul interior.

Săgetător

Albastrul este cu siguranță culoarea aurei tale, motivul fiind faptul că mereu cauți să-ți înalți spiritul la un nivel mai bun. Ai un suflet pur și nobil și mereu preferi să fii înconjurată de seninătate și stări care să reușească să te mențină calmă.

Capricorn

Chiar dacă ți se va părea puțin dubioasă, se pare că în cazul tău aura este una neagră. Să nu te gândești imediat la ceva rău, acest lucru se datorează faptului că ești un tip de persoană foarte complexă și nu uita că, uneori, din cele mai întunecate locuri poate veni cea mai puternică lumină.

Vărsător

La fel ca și în cazul nativei Săgetător, albastrul este culoarea ce reprezintă aura ta. Ești mereu cu capul în nori, tinzi să te teleportezi în cele mai liniștite colțuri ale lumii și nu suporți să vezi că cineva este pedepsit fără să fi făcut ceva greșit…

Pești

Culoarea sufletelor tinere este și cea a aurei tale, adică violetul. Ești o persoană destul de sensibilă și mereu atentă la nevoile celor din jur. Intuiția ta este una destul de puternică și mereu reușești să-ți asculți vocea interioară pentru a te ghida înspre drumul cel bun.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente