Horoscop 2017 Săgetător

Share

Noul an scoate din calcul rutina din viața nativilor zodiei Săgetător. Săgetătorii vor căuta modalități noi prin care să se dezvolte, din toate punctele de vedere, și vor renunța în a se complace cu același program zilnic.

horoscopul anului 2017 pentru zodia Săgetător

Toate acțiunile și deciziile luate se vor concentra asupra viitorului și veți căpăta o perspectivă mai pozitivă asupra vieții voastre, una mult diferită de cea pe care ați avut-o până acum.

În cazul în care considerați că unele persoane vă rețin din acest punct de vedere, să nu vă fie teamă să adoptați un stil de viață individualist; până la urmă, numai voi știți ce anume doriți să obțineți în viață și cât sunteți dispuși să îndurați în acest sens.

Sănătate

Pe parcursul întregului an energia voastră va fi consumată în scopuri productive și într-o direcție orientată spre dezvoltare permanentă. Relaxarea și distracția ies din ecuație și vă concentrați asupra aspectelor serioase și de o importanță majoră în viața voastră.

Evitați să vă suprasolicitați, chiar dacă știți ce aveți de făcut și vreți să soluționați totul în cel mai scurt timp, nu vă grăbiți, ci încercați să faceți cât este posibil în fiecare zi, nu forțați lucrurile. Încercați să luați în vedere și activitățile sau hobby-urile care vă ajută să vă eliberați de tensiune; este foarte important să nu ignorați odihna și refacerea rezervelor proprii de energie și putere de muncă.

Chiar dacă se vor instala mici probleme de sănătate, nu este nimic de care să vă îngrijorați prea mult. Orice mic disconfort resimțit se va putea trata într-o perioadă foarte scurtă.

Bani

Avansarea în ceea ce privește cariera voastră profesională se va realiza într-un ritm destul de accelerat. Aveți o rezervă de curaj și optimism care vă vor ajuta să treceți cu brio peste toate obstacolele care vă vor ieși în cale.

Noul an este destul de avantajos pe plan financiar pentru nativii zodiei Săgetător. Controlul asupra bugetului deținut vă va permite să vă satisfaceți diverse pofte, unele dintre ele fiind în strânsă legătură cu viața personală, dar și cu cea profesională.

Pe la mijlocul anului va trebui să faceți niște analize financiare detaliate și mici economii pentru o perioadă scurtă.

Dragoste

Se pare că, pentru nativii singuratici, anul nu începe într-un ritm foarte promițător și există șanse mari să petreceți de unii singuri Ziua Îndrăgostiților. Chiar dacă se prevede o posibilă relație în viitorul apropiat, șansele ca aceasta să ajungă într-un punct mort sunt destul de mari.

Abia pe finalul anului se anunță o perioadă favorabilă pentru a intra într-o relație cu o persoană de sex opus, însă până atunci trebuie să aveți răbdare și să fiți atenți la acele flirturi care, la prima vedere, par a fi unele nevinovate.

Nativii care sunt fericiți să aibă o relație amoroasă sunt predispuși să aibă parte de mici dezamăgiri în ceea ce o privește pe aceasta…

Aveți mare grijă la modul în care doriți să dominați și la posesivitate, acestea sunt principalele aspecte care ar putea complica lucrurile. Dacă apar anumite neînțelegeri, cel mai bine este să discutați cât mai deschis despre ele.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news