Horoscop de weekend 20-22 Octombrie 2017

Share

Horoscop de weekend 20-22 Octombrie 2017: Începe o nouă etapă în viața Taurilor, Scorpionii își vor anula o călătorie, iar Peștii se vor lăsa purtați de instinct.

Horoscop de weekend 20-22 Octombrie 2017

Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Chiar dacă ați primit foarte multe propuneri pentru activități pe care să le faceți în acest weekend, din păcate nu veți putea da curs niciuneia. Treburile gospodărești sunt cele care vă preocupă în acest moment, deoarece le-ați tot amânat, iar acum nu știți cu care să începeți.

Taur (21 aprilie – 21 mai)

O nouă etapă din viața voastră a început nu demult, sunteți încântați și, în același timp, confuzi, pentru că vă este extrem de greu să țineți pasul cu marea cantitate de informații noi. Acest weekend îl veți dedica analizării tuturor acestor informații, lucru care va duce în cele din urmă la o mai bună înțelegere a cursului nou al vieții voastre.

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Nehotărârea pe care ați tot afișat-o în ultimele zile a dus la câteva probleme atât pe plan profesional, cât și personal. De aceea, cel mai bine ar fi ca în acest weekend să puneți cap la cap toate lucrurile pentru a înțelege care este cauza acestei nehotărâri, altfel problemele nu vor dispărea.

Rac (22 iunie – 22 iulie)

În acest weekend totul este despre oameni și compania pe care o aveți, nu despre locuri. Astfel că indiferent de locația pe care o veți alege pentru acest weekend, starea pe care o veți avea va fi una extrem de relaxată, deoarece v-ați înconjurat de oamenii dragi, care vă calmează și vă transmit numai emoții pozitive.

Leu (23 iulie – 22 august)

Ați avut parte de o săptămână foarte productivă din punct de vedere intelectual. Ați avut foarte multe idei care puse în aplicare s-ar putea dovedi a fi adevărate mașinării de făcut bani. Ce vă recomandăm este să vă informați cu privire la toate detaliile legate de o afacere viitoare pe baza acestor idei, deoarece sunt atât de inovatoare încât merită din plin încercarea punerii lor în practică.

Fecioară (23 august – 21 septembrie)

Toate problemele care nu v-au dat pace în ultimele săptămâni par să fi dispărut. Aveți în sfârșit ocazia să vă gândiți doar la evoluția voastră profesională și personală. Vă veți bucura de multă liniște în acest weekend, de care aveați cu adevărat nevoie, dar nu vă culcați pe o ureche, ci munciți din greu pentru a vă atinge scopul.

Balanță (22 septembrie – 22 octombrie)

Totul în viața voastră este numai lapte și miere. Dacă până nu demult au existat câteva conflicte cu prieteni, rude sau cu persoana iubită, totul a fost dat uitării, iar în acest moment lucrurile merg ca pe roate. Plănuiți chiar o scurtă excursie cu rudele și prietenii pentru a vă reînnoda relația.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Deși aveați plănuită o călătorie în interes personal pentru acest sfârșit de săptămână, ați hotărât să o anulați pentru a putea fi alături de o persoană foarte dragă care trece prin momente destul de grele. Chiar dacă ajutorul este de cele mai multe ori reprezentat doar de suportul moral, această persoană vă este profund recunoscătoare pentru timpul acordat.

Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

O petrecere în familie sau un picnic cu prietenii reprezintă variantele viabile ale acestui weekend, întrucât aveți atât de mult de muncă încât nu vă puteți dedica mai mult de câteva ore pentru relaxare. Cu toate acele câteva ore s-ar putea să fie mai mult decât suficiente.

Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Un proiect nou în care v-ați implicat voluntar și care inițial v-a atras atenția acum nu vă mai dă pace. Simțiți că nu-i dați de capăt, iar starea de nervozitate nu întârzie să apară. Acest weekend îl veți petrece doar încercând să deslușiți tainele acelui proiect. S-ar putea chiar să aveți noroc și să dați peste informațiile de care aveți nevoie.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Doriți cu ardoare o schimbare în viața voastră și chiar ați început să faceți mici modificări pe ici, pe colo. La muncă ați început să fiți mult mai implicați. Veți dori să faceți schimbări și pe plan sentimental, iar acest weekend este propice pentru a aduce la cunoștință persoanei iubite acest lucru…

Pești (19 februarie – 20 martie)

Viața voastră a intrat într-o monotonie fatală. Nu sunteți deloc mulțumiți că nu ați mai avut timp pentru micile voastre plăceri și că ați încetat să mai fiți spontani, să puneți în aplicare orice idee de moment. De aceea, în acest weekend veți pleca într-o călătorie cu mașina fără nicio destinație prestabilită, vă veți lăsa purtați de instinct.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente