Horoscop de weekend 8-10 Septembrie 2017: Berbecii au parte de schimbări de planuri

Share

Horoscop de weekend 8-10 Septembrie 2017: Berbecii au parte de schimbări de planuri, Racilor li se pregătește o surpriză, iar Scorpionii vor anula o vacanță stabilită demult.

8-10 Septembrie 2017

Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Acest weekend vă pregătește multe suprize plăcute sau neplăcute. Dacă aveați anumite planuri deja stabilite, fiți pregătiți să renunțați la acestea, deoarece fie vi se pregătesc activități mult mai interesante decât cele pe care le aveați stabilite, fie o să aveți parte de probleme familiale sau profesionale care vor duce la anularea acestor planuri.

Taur (21 aprilie – 21 mai)

Vă doreați demult să aveți niște timp pentru voi înșivă, să vă relaxați citind o carte, privind un film sau mergând la o plimbare prin parc. Weekendul acesta s-ar putea să găsiți acest timp pe care vi-l doreați. Dacă vă organizați bine puteți avea timp chiar și pentru o cină în oraș.

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Oboseala și stresul din timpul săptămânii își spun cuvântul. Deși aveați câteva lucruri de făcut în acest weekend este foarte posibil să le amânați, deoarece corpul vă cere insistent să luați o pauză și se recomandă să îi dați ascultare, altfel în zilele ce urmează nu veți avea energia necesară pentru a vă face treaba.

Rac (22 iunie – 22 iulie)

Partenerul de viață vă pregătește de ceva vreme o surpriză, iar acest weekend s-ar putea să fie propice pentru a v-o dezvălui. Ați fi surprinși să aflați cât de atenți au fost la dorințele voastre și la destăinuirile pe care i le-ați tot făcut.

Leu (23 iulie – 22 august)

Vă doriți să faceți cîteva modificări în casa voastră așa că v-ați făcut timp în acest weekend pentru a colinda toate magazinele și a căuta articolele care se potrivesc cel mai bine cu ideile voastre. Pentru a putea redecora așa cum vă doriți ați făcut chiar și câteva economii, încercați să nu depășiți bugetul stabilit.

Fecioară (23 august – 21 septembrie)

Un eveniment la a cărui organizare ați participat va avea loc în acest weekend. Multe priviri vor fi ațintite asupra voastră, veți avea parte de multă atenție cu care nu prea sunteți obișnuiți. Relaxați-vă și bucurați-vă de evenimentul la care ați lucrat!

Balanță (22 septembrie – 22 octombrie)

Aceste două zile de weekend vor fi unele intense. Veți avea parte de experiențe care vă vor crește nivelul adrenalinei. Doreați să încercați câteva sporturi extreme, dar nu vă gândeați că o să aveți vreodată curajul, însă în acest weekend chiar și înotul cu rechinii poate fi o variantă viabilă.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

O vacanță pe care ați planificat-o de foarte multă vreme s-ar putea să nu mai aibă loc. Motivele sunt multiple, dar cel mai probabil acest lucru se întâmplă din cauza unui proiect de ultim moment de la serviciu de care trebuie să vă ocupați fie voi, fie partenerul vostru.

Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Trebuie să vă țineți de o promisiune pe care ați făcut-o unei rude sau unui prieten în timpul săptămânii. Acest lucru vă poate ocupa chiar și întreg weekendul, dar nu aveți de ales, sunteți persoane de cuvânt, iar această situație nu face o excepție.

Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Nu aveți nimic programat pentru finalul acesta de săptămână, dar prietenii voștri au făcut câteva planuri și au decis să vă includă și pe voi. Nu refuzați invitația, oricum nu aveți nimic mai bun de făcut, iar activitatea aleasă de ei s-ar putea chiar să vă placă foarte mult.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Niște economii pe care le-ați făcut acum ceva timp s-ar putea să-și fi găsit utilitatea, o vacanță de ultim moment sau reînnoirea garderobei sunt variantele cele mai bune pentru cheltuirea acestora și pentru petrecerea acestui weekend. Oricum n-ați mai fost de prea mult timp într-o vacanță, iar hainele pe care le aveți nu vă mai plac la fel de mult ca atunci când le-ați cumpărat…

Pești (19 februarie – 20 martie)

În weekendul acesta veți fi puțin cam deprimați, toți prietenii și rudele voastre sunt în vacanță sau au parte de puțină distracție, voi însă trebuie să rămâneți acasă și să terminați o sarcină de ultim moment primită de la serviciu. Această situație vă cam frustrează, dar va veni și timpul vostru pentru a vă relaxa.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente