Home / Horoscop YVE / Horoscop saptamanal / Horoscop saptamanal 14-20 Noiembrie 2016

Horoscop saptamanal 14-20 Noiembrie 2016

Taurii au parte de cele mai bune zile din ultima perioadă, Racii se descurcă excelent, iar Vărsătorii se pot concentra asupra lucrurilor dorite fără niciun fel de problemă.

Horoscop-saptamanal

Berbec

Ai o ușoară tendință de a te interioriza zilele acestea. Nu prea ești în apele tale și nu vrei să depui prea multe eforturi. Ar fi bine să nu te lași dusă de acest val deloc „benefic” pentru tine, s-ar putea să ai parte de surprize neplăcute.

Taur

Norocul pare să îți surâdă în cursul acestei săptămâni mai mult ca niciodată. Cei dragi te vor surprinde plăcut cu tot felul de lucruri mărunte și vei primi o propunere care va fi una foarte interesantă.

Gemeni

Indiferent ce stare pune stăpânire asupra ta zilele acestea, ar fi bine să nu te lași condusă de aceasta. Încearcă să găsești direcții noi asupra cărora să te concentrezi și descoperă activități noi care contribuie la dezvoltarea ta personală.

Rac

Se pare că gestionezi destul de bine veniturile din ultima perioadă, iar zilele acestea vei culege laurii meritați datorită acestui lucru. Dacă ți se ivesc anumite oportunități profesionale în această săptămână, ar fi bine să încerci să nu le refuzi.

Leu

Vei avea multă treabă atât acasă, cât și la locul de muncă, motiv pentru care ar fi bine să lași puțin deoparte lucrurile care nu aparțin acestor două medii. Concentrează-te asupra aspectelor care sunt cu adevărat importante.

Fecioară

Dacă vrei să iei o decizie importantă, ar fi bine să te consulți înainte cu familia sau cu partenerul tău de viață. Aceștia fac parte din viața ta, așa că ar fi bine să-i implici mai mult în activitățile tale rutiniere, în special în cele care sunt mai importante.

Balanță

Uneori tinzi să te lași condusă de nervi și stres, iar acest lucru afectează relațiile pe care le ai cu o mare parte din persoanele din viața ta. Încearcă să nu te mai lași influențată negativ și controlează-ți „demonii” din interior.

Scorpion

Indiferent ce anume se va instala în viața ta săptămâna aceasta, vei primi înainte un mic semnal de alarmă. Nu trebuie să te îngrijoreze nimic și nici nu ar trebui să bagi în seamă gurile rele.

Săgetător

Ar fi bine să încerci să faci niște schimbări în stilul tău de viață. Puțină mișcare nu strică niciodată, în special atunci când simți că nu te mai poți concentra asupra sarcinilor pe care le ai de rezolvat.

Capricorn

Există posibilități mari ca pe parcursul acestei săptămâni să te lovești de persoane destul de influente. Dacă vei ști cum anume să abordezi situația cu acele persoane, cariera ta profesionala poate avea șanse destul de mari să evolueze.

Vărsător

Totul pare să meargă ca pe roate pentru tine în această săptămână. Vei avea mai mult timp să te concentrezi asupra unor activități care ți-au atras de mult atenția și vei putea petrece mai mult timp cu persoanele dragi…

Pești

Vei avea de onorat niște invitații pe care le vei primi din partea cunoscuților. Deși vrei să nu superi pe nimeni, va trebui să mai spui și „nu”, din când în când, altfel vei rămâne în urmă cu munca pe care o ai de făcut.

Loading..