Horoscop săptămânal 10-16 Aprilie 2017

Share

Peștii vor avea parte de întâlniri neașteptate, Racii se vor simți cu adevărat mulțumiți, iar pentru Lei, săptămâna se încheie într-un mod destul de neplăcut.

10-16-Aprilie-2017

BERBEC (21 martie – 20 aprilie)

Pentru tine, această săptămână va fi una mai mult decât perfectă. Vei avea, în sfârșit, suficient timp pentru a-l petrece cu familia și prietenii. Aștepți de foarte mult timp acest moment, iar acum totul este posibil. În această perioadă te vei umple de energia pozitivă de care ai nevoie în următorul interval de timp, pentru a duce toate proiectele la bun sfârșit.

TAUR (21 aprilie – 20 mai)

Odată cu venirea căldurii, parcă ai renăscut. Ai mai mult chef de muncă, dar și de plimbări. Nu este zi în această săptămână în care să nu ai parte măcar de o plimbare prin parc, alături de cei mai buni prieteni ai tăi. Gata cu stările proaste! Vremea rea a trecut și de acum te vei bucura de tot ce e mai bun.

GEMENI (21 mai – 21 iunie)

Această săptămână va fi plină de certuri cu partenerul de viață. Toate aceste neînțelegeri apar din cauza ta și tot tu ar trebui să fii cea care le încheie. Deși motivele nu sunt întemeiate, ai mereu impresia că totul este împotriva ta și de aceea reacționezi mult mai rău decât ar trebui.

RAC ( 22 iunie – 22 iulie)

Racii se simt cu adevărat împliniți și de aceea sunt mai productivi ca niciodată. În această săptămână vor munci extrem de mult și nu vor fi răpuși de oboseală. Sunt foarte implicați în tot ceea ce fac și de aceea rezultatele vor fi pe măsura muncii lor. Pe lângă atâta muncă, ar fi bine să vă faceți și puțin timp în care să puneți familia pe primul plan.

LEU (23 iulie – 23 august)

Pentru tine, săptămâna începe perfect, dar nu se încheie tocmai bine. Acest lucru este din cauza faptului că pui prea mult suflet într-o prietenie, iar o persoană apropiată ție va face o remarcă deloc potrivită cu referire la randamentul pe care tu îl dai la job. Dacă ai învăța să nu te mai afecteze astfel de lucruri, zilele tale ar fi mult mai liniștite.

FECIOARĂ (24 august – 23 septembrie)

În următoarele zile, Fecioarele vor fi cu adevărat încântătoare. Vor străluci în mulțime și vor fi imediat remarcate și catalogate drept cele mai frumoase femei din încăpere. Acest lucru este datorat faptului că în ultimul timp au cam exagerat cu tratamentele corporale.

BALANȚĂ (24 septembrie – 23 octombrie)

Nu e de mirare că nu îți merge prea bine săptămâna aceasta. De ceva vreme, nu prea te mai preocupă soarta ta și de aceea te ignori permanent. Revino pe linia de plutire și preocupă-te mai mult de tine! Învață să te prețuiești mai mult și fă din asta o prioritate.

SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)

În această săptămână, Scorpionii sunt cu adevărat împliniți. La job le merge foarte bine, în familie totul e perfect, iar din punct de vedere financiar stau mai bine ca niciodată. Aceste lucruri îi determină să facă din ce în ce mai multe lucruri pentru ei și să se preocupe în permanență de bunăstarea lor. Pentru Scorpioni, toată perioada următoare va fi minunată.

SĂGETĂTOR (23 noiembrie – 21 decembrie)

Activitățile productive din ultima vreme îți aduc, în sfârșit, câteva zile libere. Încearcă să îți petreci timpul în cel mai liniștitor mod posibil. Nu sta în casă, ci ieși să te plimbi prin parcuri sau mergi undeva, cât mai departe de agitația orașului. Poate nu simți nevoia de liniște, dar la un moment dat îți vei da seama cât de bine ți-a prins o astfel de ieșire.

CAPRICORN (22 decembrie – 20 ianuarie)

Te simți extenuată și ai impresia că nu mai poți duce la bun sfârșit nici măcar o sarcină. Te-ai săturat să nu ai deloc timp liber și ai mereu impresia că nimic din ceea ce faci nu este bine. Cel mai indicat ar fi să îți iei în această săptămână câteva zile libere și să îți încarci bateriile. După aceea, te vei simți mult mai bine.

VĂRSĂTOR (21 ianuarie – 19 februarie)

Nu ai mai avut de mult un concediu, iar acum este cel mai bun moment pentru a-ți lua o săptămână liberă de la birou. Folosește această perioadă într-un mod util și nu te afunda în hârtii și în aceste zile. Pleacă într-o vacanță alături de partenerul de viață și recuperează timpul pe care l-ai pierdut în ultimul timp din cauza jobului…

PEȘTI (20 februarie – 20 martie)

Chiar dacă, pentru tine, săptămâna începe prost, acest lucru se va remedia pe parcurs. Sfârșitul săptămânii va fi cu adevărat activ datorită ieșirii neașteptate cu prietenii tăi cei mai buni. Va fi o săptămână cu adevărat minunată de care nu vei uita prea curând!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente