Horoscop zilnic Vineri, 4 Noiembrie 2016

Share

Taurii scapă de o grijă, randamentul Leilor este unul care stârnește invidie în rândul colegilor, iar planul Peștilor prinde contur.

Vineri 4 Noiembrie

Berbec

Deși aveai de gând inițial să te dedici unor probleme personale, se pare că va trebui să renunți la această idee, deoarece slujba te va solicita azi peste program. Nu ești încântată deloc de idee, însă nu ai de ales.

Taur

Azi totul decurge conform agendei. În a doua parte a zilei reușești să te ocupi de o treabă pe care ai tot amânat-o de ceva vreme, lucru care te face să respiri în sfârșit ușurată.

Gemeni

Azi nu prea ești în apele tale, lucru care te împiedică să te dedici activităților pe care le ai de făcut la locul tău de muncă. Chiar dacă știi că vei avea de muncit mai mult în zilele ce vin, tot nu reușești să îți găsești sursa care să te motiveze.

Rac

Nu vrei să auzi de muncă, darămite să te mai și prezinți. Se pare că starea ta de sănătate nu este una foarte strălucită, motiv pentru care există mari șanse ca azi să spui „pas” unei zile de lucru.

Leu

Azi reușești să surprinzi plăcut pe toată lumea, atât acasă, cât și la muncă. Ai un randament de invidiat și reușești să faci și o parte din treaba colegilor tăi, lucru care este văzut cu ochi buni de către superiorii tăi.

Fecioară

Nu prea te implici azi, din niciun punct de vedere, și lași lucrurile să vină de la sine, fără să depui efort. Încearcă să nu ignori starea ta de sănătate, chiar dacă nu ai un motiv concret să te îngrijorezi.

Balanță

Totul se petrece azi în fugă și nu reușești să te ocupi de o treabă pe care o ai de mult în plan. Nu este vorba de ceva important, însă nu este bine să tot amâni.

Scorpion

Încă de la primele ore ale zilei îți amintești că ai uitat să faci o favoare cuiva drag, lucru pe care trebuia să-l faci de mult timp. Te-ai tot preocupat cu alte treburi, unele dintre ele nefiind atât de importante, și ai uitat cu desăvârșire de promisiunea făcută.

Săgetător

Apar semne de întrebare acolo unde totul ar fi trebuit să fie limpede ca apa. Se pare că așteptările tale ajung să nu fie nici măcar egalate, ce să mai vorbim de depășire, lucru care te dezamăgește mai mult decât ai fi crezut.

Capricorn

Chiar dacă tu te îndoiești de capacitățile tale, să știi că unele persoane nu fac acest lucru, nici măcar din greșeală. Ar fi bine să începi să te apreciezi la adevărata ta valoare.

Vărsător

De ceva vreme cauți să îți exprimi sentimentele față de cineva, însă nu știi cum anume ar fi cel mai potrivit să faci acest lucru. Cere sfatul cuiva care nu este străin, nici pentru tine, dar nici pentru persoana respectivă…

Pești

Planul la care lucrezi de ceva timp începe azi să prindă un frumos contur, lucru care nu poate să facă altceva decât să te bucure. Ai un motiv de sărbătorit, însă ar fi bine să nu îți iei lumea în cap.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news