Home / Horoscop YVE / Zodiac Chinezesc / Zodia Bou din zodiacul chinezesc

Zodia Bou din zodiacul chinezesc

Zodia Bou din zodiacul chinezesc surprinde prin putere și prin stabilitate. Ca o clădire cu o temelie de neclintit, Boul reușește să își mențină poziția indiferent de situație.

Zodia Bou din zodiacul chinezesc

Zodia Bou din zodiacul chinezesc este definitorie pentru nativii născuți în anii 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009…

Caracteristicile zodiei Bou

1.    Nativii acestei zodii urmăresc mereu principii și nu se abat niciodată de la reguli care își au originea cu mult înainte de data nașterii lor. Fiecare lucru este trecut prin filtrul rațiunii, de cel puțin trei ori înainte ca acest nativ să considere că activitatea desfășurată este una benefică atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său. Dacă întâlniți persoane care se blochează des asupra unui detaliu care pentru dumneavoastră pare nesemnificativ, mai mult decât probabil, aveți în față un Bou.

2.    Perseverența este cuvântul potrivit pentru a descrie această zodie. Persoanele care se încadrează în această zodie urmăresc mereu să rezolve sarcini și niciodată nu renunță la visele lor. Poate părea clișeu, însă pentru ei, cerul este limita.

3.    Există o oarecare doză de egoism în persoanele din această zodie, căci ele își doresc mereu să ajungă la o pace interioară;  acesta este lucrul urmărit mereu. Potrivirea dorințelor interioare cu realitatea obiectivă este, pentru ei, finalul drumului.

4.    Nativii din zodia Bou nu acceptă sfaturi de viață din partea oamenilor care se învârt în jurul lor. Doresc mereu să ajungă în final datorită propriilor forțe. Este un lucru bun, însă alții consideră că sunt cam singuratici. Cu toate că pentru mulți acest nativ pare extrem de tăcut, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Boul este un bun orator și dacă își dorește să convingă pe cineva, acesta reușește cu ușurință.

5.    Dă dovadă de înțelepciune și acest lucru rezultă din faptul că, pentru el, materialul nu reprezintă 100% cheia succesului. Pacea interioară aduce fericirea și crede în simplitate mai mult decât în obiecte sofisticate.

•    Dragoste
Boul iubește cu pasiune și nu își pierde sentimentele prea ușor. Este o persoană statornică. Aventurile nu sunt pentru el, întrucât consideră că acest tip de relații îl pot arunca într-o lume în care nu sentimentul este cel care primează. Cu toate că este o persoană care iubește cu fiecare por, pentru Bou nu este atât de important romantismul. Alege o relație plină de spontaneitate în locul uneia plină de perfecțiune. Cu alte cuvinte, el iubește perfecțiunea din imperfecțiune.

•    Cu cine se înțelege Boul și cu cine ar pleca în lume?
Dintre toți, Boul se înțelege cel mai bine cu puternicul Șobolan, cu Cocoșul și cu Șarpele. Dacă ar fi să plece în lume, Boul ar putea să îl ia alături pe Șobolan. Împreună nu există șanse să se plictisească!

•    Calități
Avem aici poate cel mai răbdător nativ al zodiacului chinezesc. Boul este foarte atent la detalii și reușește să desfacă mistere cu ajutorul spiritului său bine pregătit pentru observarea neregulilor. Este convins de valoarea sa și acest lucru se reflectă în fiecare acțiune a sa. Este o persoană conștiincioasă care debordează în seriozitate și surprinde prin simțul său critic.

•    Defecte
Atâtea reguli de urmat cu strictețe aduc la suprafață o personalitate amestecată cu foarte multe prejudecăți. Poate fi uneori prea mândru și devine foarte mofturos. Diminețile sunt complicate alături de Boul care se dovedește a fi deseori foarte morocănos…

În concluzie, Boul este zodia care cuprinde acele persoane perseverente, care sunt urmărite întreaga viață de principii. Spirit conservator, Boul are firul său personal de la care nu se abate, indiferent de situație.

Loading..