Home / Horoscop / Zodiac Chinezesc / Zodia Capra din zodiacul chinezesc

Zodia Capra din zodiacul chinezesc

Zodia Capra din zodiacul chinezesc are o imaginație debordantă și surprinde prin asocierile extravagante la care ajunge. Creativitatea este cuvântul care descrie perfect o Capră.

Zodia Capra

Zodia Capră din zodiacul chinezesc este asemenea animalului naiv care se plimbă prin păduri și riscă să fie omorât de acei oameni fără scrupule. Capra are nevoie de protecție și iubire, nativii născuți sub acest semn zodiacal simt mereu nevoia de dragoste și afecțiune. Anii în care s-au născut persoane în zodia Caprei sunt 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003…

•    Caracteristici:

1.    Zodia Capră din zodiacul chinezesc cuprinde acele persoane care au o naivitate ridicată. Acestea au nevoie de ajutor permanent, întrucât consideră că nu se pot descurca singure.

2.    Banii sunt un element important care trebuie să fie în formă vizibilă. Pentru Capre, existența banilor pe un card nu reprezintă o siguranță pentru ziua de mâine.

3.    Savurează fiecare moment de libertate în care poate da frâu liber imaginației. Persoanele născute sub semnul zodiacal al Caprei se întorc apoi în tumultul realității.

4.    De multe ori, aceste persoane cad în depresii adânci, deoarece persoanele din jur nu le înțeleg dorințele.

5.    Nativii acestei zodii sunt persoane extrem de delicate și suave care nu caută pericolul. Ele doar trec prin situații fără a răsturna ceva în acest drum al lor.

•    Dragoste:

Sensibile și foarte iubitoare, Caprele pot suferi de multe ori în dragoste până să ajungă să simtă fericirea și iubirea adevărată. Este victima unei lumi ireale în care își proiectează mereu ideile despre dragoste. Ajunși înapoi la realitate, nativii acestei zodii vor fi dezamăgiți, întrucât dorințele nu le-au fost satisfăcute.

•    Calități:

1.    Nativii acestei zodii sunt seducători și eleganți, cum nu mai sunt în alte zodii. Foarte delicate, nativele sunt ghidate doar de bune maniere și altruism. Avem de-a face cu niște persoane empatice, care caută mereu să satisfacă și nevoile celor din jur.

2.    Creativitatea este calitatea dintâi a persoanelor născute sub semnul zodiacal al Caprei. Este de la sine înțeles că cei mai mulți oameni care sunt în zodia Caprei devin artiști.

3.    Sensibilitatea este în exces la această zodie și riscă să fie rănită.

4.    Îi place să se simtă iubită, însă nu de toată lumea, ci de acele persoane speciale care îi aduc zâmbetul pe buze.

•    Defecte:

1.    Având mereu nevoie de sprijinul și atenția celor din jur, Capra se dovedește a fi o persoană pesimistă, neîncrezătoare în forțele proprii.

2.    Are tendința, asemenea Iepurelui, să fugă aflată în fața unui obstacol.

3.    Unele persoane acuză nativii acestui semn zodiacal de superficialitate.

4.    Cu toate că această zodie se bucură de o mare creativitate, deseori se sperie de propria imaginație. Abia atunci când observă că lucrurile decurg conform planurilor, atunci prind curaj.

Suavă, elegantă și emotivă, zodia Capră din zodiacul chinezesc suprinde prin delicatețe. Se dedică întru totul persoanei iubite și caută să își împlinească visele care ajung uneori să o sperie.

Neîncrederea în forțele proprii este un dezavantaj pentru acest tip de persoane care par să aibă mereu nevoie de supravegherea celor din jur.