Zodia Șobolan din zodiacul chinezesc

Share

Zodia Șobolan din zodiacul chinezesc își are nativii născuți în anii 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008…

Zodia Sobolan din zodiacul chinezesc

China ni se dezvăluie ca un univers magic, o lume în care tradiția tronează. Această magie o întâlnim și în domeniul zodiacului. Zodia Șobolanului din zodiacul chinezesc are mai multi nativi bine văzuți în această țară.

Caracteristici ale zodiei Șobolan

1.    Ambiția este caracteristica principală a acestei zodii. Își creează o identitate și caută mereu succesul. Fuga continuă pentru obținerea puterii este ca un fel de hrană pentru nativii acestei zodii. Poziționarea acestui nativ la un nivel înalt îi hrănește orgoliul și îl ajută să se mențină acolo. Șobolanul este liderul, dar nu este unul urâcios și neatent cu cei din jur.

2.    Zodia Șobolanului ne surprinde prin creionarea unei persoane „de treabă”, o persoană sociabilă și amuzantă. Cum fiecare lucru are două fețe, așa se întâmplă și în cazul acestui nativ: în viața personală, el se dovedește a fi nervos și neliniștit.

3.    Oamenii din jur consideră că uneori Șobolanul vorbește prea mult, însă acest lucru nu trebuie considerat un defect. Ideile sale sunt minunate, iar metodele prin care ajunge la ceea ce și-a propus sunt inedite! Din păcate, este un nativ foarte curios. Ei caută să își îndeplinească misiunile personale, pentru ca, mai apoi, să se intereseze și de treburile altora.

4.    Șobolanul are nevoie de răsfăț. Acesta consideră că este obligat să își îndeplinească toate plăcerile. Toate aceste experiențe în lumea plăcerilor îl transformă pe acest nativ într-o persoană mofturoasă.

5.    Tehnica persuasiunii se află în fiecare buzunar al Șobolanului. El reușește să îi convingă pe cei din jur să ajungă la propria lui concluzie și induce tot ceea ce el crede. Vrăjește asemenea sirenelor care atrăgeau prin vocea lor marinarii. Pentru Șobolan este extrem de ușor să se integreze într-un grup nou; reușește, de asemenea, să cucerească aproape pe oricine. Putem afirma chiar că este extrem de viclean!

•    Dragoste:
El reușește să cucerească pe oricine, dar nu poate fi considerat aventurierul zodiacului. Poate veți fi uimiți, dar zodia Șobolanului din zodiacul chinezesc este una dintre acele zodii dependente de familie.

Care sunt nativii compatibili cu Șobolanul?

Cu toții știm că mereu vor exista excepții, însă studiile au arătat că Șobolanul poate atinge succesul alături de Dragoni, Boi sau Maimuțe. De asemenea, există persoane pe care le-am lua cu noi în călătoriile lungi. Care ar fi acestea pentru Șobolan? Zodiacul chinezesc ne trimite către Tigru și Cal.

•    Calitati:

Pentru Șobolan este foarte simplu să cucerească; el reușește să învingă, într-un fel sau altul. Cu toate acestea, este protector și familia sa ajunge pe primul plan. Șobolanul dă dovadă de un spirit dinamic și de o mare deschidere în domeniul comunicării. Este îndemânatic, insă nu atât de îndemânatic încât să muncească el. De obicei, el este șeful. Este curios mereu, poate aceasta este cheia succesului ce pare infinit în cazul său.

•    Defecte:
Modestia nu este punctul lui forte. Din acest motiv, vom creiona acum ușor câteva defecte ale Șobolanului. Nimeni nu este perfect, nici măcar el! Uneori, este posesiv și, destul de des, el își schimbă gusturile. De aceea, el este extrem de mofturos. Câștigurile sale sunt ale sale și ale familiei. Această zgârcenie este oarecum pozitivă, întrucât reușește mereu să facă economie. Mereu preocupat de imaginea exterioară, Șobolanul uită uneori de ceilalți și devine obsedat de propria persoană. Este certăreț și, uneori, foarte încăpățânat…

În concluzie, avem de a face cu o zodie cu personalitate dublă. Aflat în apropierea celor care nu-i sunt parte din familie, nativul este rece și se dovedește o persoană ciudată, care își urmărește doar interesul. Pe de altă parte, alături de persoana iubită, Șobolanul este la 180 de grade. Iubitor si grijuliu, el reușește să satisfacă dorințele persoanei dragi. În căutarea succesului, nativul Șobolan își dezvoltă un incredibil spirit critic, ce supără deseori pe cei din jur.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news