Zodiacul chinezesc saptamanal 14-20 August 2017

Share

Șobolan

Problemele de serviciu par să pună stăpânire pe tine în primele zile din săptămână. O stare de disconfort ar putea să se facă resimțită și ar fi bine să încerci să te aduni și să nu lași ca aceasta să îți strice întreaga săptămână.

Zodiacul-chinezesc-saptamanal-14-20-August-2017

Bivol

Se pare că ai cam început să renunți la ideea că situația ta financiară ar putea să se îmbunătățească, mai ales având în vedere cheltuielile suplimentare pe care ai fost nevoită să le suporți. Nu trebuie să îți pierzi speranța, se pare că pe la mijlocul săptămânii vei primi o sumă frumușică de bani.

Tigru

Săptămâna ta va începe cu un telefon care se pare că îți va aduce vești destul de bune. Nu te așteptai să primești astfel de vești, iar acestea își vor pune amprenta pe tot restul activităților din această săptămână.

Iepure

Dacă până acum te-ai împăcat cu gândul că ai putea să rămâi nemăritată, ei bine, se schimbă placa. În cursul acestor zile un pretendent va bate la ușa ta și se pare că intențiile lui sunt destul de serioase. Iată un motiv pentru care chiar nu trebuie să lași speranțele să moară!

Dragon

Munca depusă în trecut pare să își arată „roadele” în cursul acestei săptămâni. Chiar mai mult, ai putea să intri în posesia unei sume de bani care poate proveni de la o moștenire primită din partea unei rude și care îți va permite să îți cumperi obiectul mult visat.

Șarpe

Problemele familiale par să nu îți dea pace, iar în săptămâna aceasta îți vor scoate peri albi, la propriu. Ar fi bine ca pe final de săptămână să organizezi împreună cu familia ta o călătorie scurtă, ca să încercați să scăpați cumva de acestea.

Cal

Pare a fi săptămâna ideală în care să organizezi alături de prietenii tăi o mică escapadă la o cabană, undeva în munți. De ceva vreme ați tot vrut să faceți acest lucru și se pare că a venit în sfârșit momentul ideal, deoarece toți veți avea puțin timp liber.

Oaie

Începutul săptămânii poate readuce la suprafață mici probleme de sănătate care se pare că te-au deranjat și în trecut. Probabil că nu te-ai ocupat de ele așa cum ar fi trebuit și ar fi bine ca de data aceasta să faci tot posibilul să te scapi definitiv de acestea.

Maimuță

Viața personală va fi pe primul loc în această săptămână, lucru care ar trebui să te preocupe serios, deoarece se pare că ai cam neglijat-o în ultima vreme. Chiar dacă viața profesională necesită mare parte din atenția ta, încearcă să nu ignori și celelalte aspecte ce țin de viața ta.

Cocoș

Superiorii tăi îți arată în cursul acestei săptămâni mai mult ca niciodată simpatia pe care ți-o poartă, lucru care va atrage niște priviri nu foarte drăguțe din partea colegilor tăi. Nu trebuie să fii cu nasul pe sus datorită acestei simpatii și încearcă să te porți cât mai firesc.

Câine

În zilele acestea vei încerca să pui mai mult accent pe odihnă și starea ta de sănătate. Te-ai săturat să te tot împarți în o mie de bucățele doar pentru a mulțumi pe toată lumea, ar fi bine să te aduni și să te concentrezi doar asupra propriei persoane…

Porc

Dacă vrei să ai parte de un aer proaspăt în viața ta, acum este momentul să deschizi larg ferestrele și să-l lași să intre. Te-ai săturat să vezi mereu aceleași lucruri în jur așa că în săptămâna aceasta vei face schimbări mari din numeroase puncte de vedere.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news