Pătlagina – inamicul bronșitelor

Share

Pătlagina este o plantă binecunoscută şi întrebuințată atât în medicina populară, cât şi în cea cultă. Este răspândită pe toate regiunile tării, începând de la şes până la munte, întâlnindu-se pe marginea drumurilor, în locuri necultivate, pe păşuni şi fânețe, precum şi pe malurile râurilor. Apare începând din luna mai până în septembrie, aşadar este aproape imposibil să o ratați. Aveti grijă însă să adunați numai plantele înflorite, căci acum au un conținut maxim de principii active. Adunați-le pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua.

Pătlagina

Frunzele conțin mucilagii, acid citric, vitaminele A, C şi K şi au proprietăți emoliente, fiind utilizate în bronşite cronice. Datorită taninului, au actiune astringentă şi uşor diuretică. În stare proaspătă, frunzele de pătlagină au efect antiinflamator şi cicatrizant asupra plăgilor. Deseori, planta este folosită în asociere cu alte specii (ca muşetelul ori florile de nalbă) în prepararea unor ceaiuri utile în afecțiuni oculare, precum conjunctivita sau blefarita.

Pentru tratarea aterosclerozei faceți o infuzie din una-două lingurițe de pulbere de frunze peste care turnați 200 ml apă clocotită. Acoperiți vasul pentru 10-15 minute, apoi strecurați. Beți două-trei căni de ceai zilnic.

Un efect deosebit în calmarea tusei la copii îl are siropul. Mărunțiți frunze proaspete, stoarceți sucul si amestecați-l cu miere în părți egale. Fierbeți amestecul timp de 20 de minute. Păstrați siropul în sticle închise la culoare, prevăzute cu dop.

Împotriva hipertensiunii arteriale folosiți infuzia din o lingură de pulbere de frunze la o cană cu apă clocotită. Acoperiți vasul pentru zece minute. Luați câte o lingură de ceai la fiecare două-trei ore…

În uz extern, se folosește în tratarea ulcerului varicos infuzia din 30 g frunze uscate şi mărunțite la un litru de apă clocotită. Lăsați vasul acoperit 25-30 de minute, după care strecurați. Faceți băi locale în zona afectată. Același tratament este de ajutor în caz de ulcerații, răni purulente.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news