Hummus cu anghinare

Share

Hummus-ul cu anghinare este o rețetă simplă, care se prepară ușor și rapid, fiind gata în circa zece minute.

Hummus-ul cu anghinare se poate consuma în diverse variante, de exemplu, întins pe pâine sau legume crude ori fierte, adăugat peste paste sau cartofi copți, amestecat cu piureul de cartofi sau se poate pune peste pizza.

Ingrediente pentru hummus cu anghinare:

  • 400 g de năut la conservă (scurs și clătit cu apă)
  • 400 g de inimi de anghinare la cutie (scurse)
  • ¼ cană de pastă de susan Tahini
  • ¼ cană de supă de legume
  • 1 cățel de usturoi zdrobit
  • 2 lingurițe de suc de lămâie
  • 1 lingură de sare grunjoasă (sau după gust)
  • ¼ lingură de piper negru (sau după gust)
  • puțin ulei de măsline (pentru garnisire)
  • 1 lingură de pătrunjel verde, tocat + încă puțin pentru garnisire
  • ¼ lingură de chimion + încă puțin pentru garnisire
  • opțional, pentru decor: puțin năut din conservă

Mod de preparare pentru hummus cu anghinare:

  • Puneți intr-un robot de bucătărie inimile de anghinare, năutul, supa de legume, pasta de susan Tahini, sucul de lămâie, usturoiul, pătrunjelul, sare, piper și chimion, apoi le mărunțiți până obțineți o compoziție fină.
  • Gustați și, dacă mai considerați necesar, mai adăugați sare, piper, chimion.
  • Transferați hummus-ul într-un bol și îl garnisiți cu puțin ulei de măsline, pătrunjel tocat și puțin chimion…
  • Opțional, puteți decora cu puțin năut din conservă.

Poftă bună!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news