Supa de galuste cu oua

Share

Supa de găluște cu ouă este o rețetă românească foarte gustoasă, ușor de făcut; această versiune nu conține carne.

Supă de găluște cu ouă

Supa de găluște cu ouă reprezintă o alegere potrivită pentru masa de prânz ori pentru cină și este gata în circa 30 de minute.

Ingrediente pentru supă de găluște cu ouă:

Pentru găluște:

  • 100 – 120 g griș (7 – 8 linguri)
  • 2 ouă
  • 2 linguri de ulei
  • Sare

Pentru supă:

  • 2 cepe
  • 1 ardei gras
  • 1 morcov mare
  • 1 lingură ulei
  • pătrunjel verde tocat
  • sare
  • opțional: piper măcinat
  • opțional: alte verdețuri

Mod de preparare pentru supă de găluște cu ouă:

  • Preparați supa: Tăiați sub formă de cubulețe cepele, ardeiul gras și morcovul; le puneți într-o oală la fiert pentru 20 de minute și adăugați sare și o lingură de ulei. Trebuie să dea în clocot.
  • Preparați găluștele: Separat, într-un castron, bateți ouăle împreună cu sare și două linguri de ulei; adăugați grișul în „ploaie” și amestecați. Trebuie să se formeze o compoziție potrivit de moale, care să cadă mai greu din lingură.
  • După ce supa a dat în clocot, reduceți flacăra de la aragaz, introduceți lingura în supă, apoi o scoateți și luați cu ea din compoziția pentru găluște, după care o adăugați în supă; procedați așa pentru fiecare gălușcă în parte.
  • După ce ați pus găluștele în supă, le lăsați să fiarbă încă zece minute, iar dacă ies prea tari, adăugați puțină apă rece și le lăsați să fiarbă în continuare în oala acoperită, până când observați că s-au înmuiat…
  • După ce ați pus supa cu găluște în farfurii, presărați pătrunjel verde tocat; puteți presăra și puțin piper măcinat sau alte verdețuri, după preferință.

Poftă bună!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente