Pulpele de pui cu iaurt și lămâie reprezintă o alegere minunată pentru o cină sățioasă și gustoasă.
Pulpele de pui cu iaurt și lămâie sunt gata în circa 70 de minute. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru 4 porții.
Ingrediente pentru pulpe de pui cu iaurt și lămâie:
- 4 pulpe întregi de pui
- 75 ml ulei de măsline
- 400 ml iaurt
- zeama de la o lămâie
- 1 linguriță de pătrunjel verde, tocat mărunt + încă puțin pentru garnisire
- felii de lămâie tăiate pe jumătate
- sare
- piper
Mod de preparare pentru pulpe de pui cu iaurt și lămâie:
- Încingeți cuptorul la 200°C.
- Separați pulpele în bucăți mai mici. Aranjați pulpele de pui într-o tavă și stropiți-le cu ulei de măsline.
- Asezonați cu sare și piper, apoi lăsați la cuptor pentru 45 – 50 de minute, până când se pătrunde carnea.
- Scoateți tava din cuptor și acoperiți-o cu o folie de aluminiu, să se mențină caldă.
- Preparați sosul: luați din tavă resturile de zeamă rămase de la carne și puneți-le într-o tigaie; adăugați zeama de lămâie și iaurtul, după care lăsați tigaia la foc mic și presărați pătrunjelul tocat. Dacă doriți, mai puteți pune sare și piper după gust.
- Așezați pulpele de pui în farfurii și turnați sosul în jurul lor…
- La servire, garnisiți cu felii de lămâie și puțin pătrunjel verde.
Poftă bună!
Save