Home / RETETE / Retete dulciuri / Dulciuri de post / Prăjitură cu alune de pădure și cocos

Prăjitură cu alune de pădure și cocos

Prăjitura cu alune de pădure și cocos este un desert savuros, care se prepară ușor și nu presupune coacere, ci depozitarea la frigider pentru o oră.

Prăjitură cu alune de pădure și cocos

Prăjitura cu alune de pădure și cocos mai conține curmale, scorțișoară și cacao. Este o rețetă de post, însă o puteți prepara cu orice ocazie.

Ingrediente pentru prăjitură cu alune de pădure și cocos:

Pentru prăjitură:

  • 1 ½ cană de alune de pădure neprăjite
  • ½ cană de cacao pudră
  • ⅓ cană fulgi de nucă de cocos
  • 1 ½ lingură de scorțișoară
  • 2 căni de curmale curățate, fără sâmburi
  • opțional: o linguriță de esență de vanilie; una sau 2 lingurițe de apă

Pentru topping:

  • ½ cană de alune de pădure neprăjite
  • 1 ¼ fulgi de nucă de cocos
  • 2 linguri ulei de cocos presat la rece, dar încălzit

Mod de preparare pentru prăjitură cu alune de pădure și cocos:

  • Puneți într-un robot de bucătărie alunele de pădure, cacaua pudră, fulgii de nucă de cocos și scorțișoara, apoi le procesați până când se mărunțesc bine alunele; adăugați curmalele  – câte ¼ de cană, treptat – mixându-se apoi după fiecare adăugare. Rețineți faptul că dacă sfărâmați prea mult alunele, este posibil să rezulte un amestec uleios, de aceea este bine să nu exagerați cu sfărâmatul lor. În cazul în care curmalele sunt foarte uscate, adăugați una sau două lingurițe de apă.
  • Opțional, adăugați esența de vanilie și amestecați din nou.
  • Preparați topping-ul: puneți într-un robot de bucătărie ½ cană de alune de pădure, 1 ¼ fulgi de nucă de cocos și cele 2 linguri ulei de cocos presat la rece (încălzit) și procesați superficial, ca să nu se sfărâme prea mult alunele.
  • Puneți amestecul cu alune într-o tavă, îl presați și nivelați, adăugați topping-ul și introduceți tava la frigider pentru o oră.
  • După ce s-a mai întărit prăjitura, o scoateți de la frigider și o tăiați sub formă de pătrățele.

Poftă bună!