Când ne dăm seama că o relație nu mai merge?

Share

Fie din obișnuință, din teama de singurătate sau pur și simplu de dragul vremurilor trecute, de multe ori femeile tind să rămână într-o relație chiar dacă aceasta nu mai este ceea ce a fost la început. Adesea, ele nici nu își dau seama ce anume este în neregulă în viața de cuplu, deși răspunsul este chiar în fața ochilor lor. Există câteva semne certe care prevestesc finalul unei relații în cazul în care partenerii nu aduc schimbări în viața de cuplu.

Făcând compromisuri în încercarea de a menține în viață o relație care de mult și-a pierdut pulsul, de multe ori femeile se mint pe ele însele cu privire la viitorul visat alături de bărbatul pe care odată îl credeau perfect. Cu toate acestea, minciuna are picioare scurte. Iată câteva semne clare care ne ajută să ne dăm seama că o relație nu mai merge:

  • Lipsa comunicării

Comunicarea este esențială într-o relație. Lipsa acesteia poate produce un mare gol într-o relație și să transforme lucruri mărunte în adevărate catastrofe. Atunci când partenerii nu își mai comunică unii altora problemele personale sau ceea ce își doresc unul de la celălalt, se naște o tensiune care începe să macine relația. Pentru a verifica acest lucru, încercați să mergeți la o plimbare de amiază în parc sau la o cafenea unde să nu vă distragă nimic atenția, astfel încât conversația să poată decurge de la sine; dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că relația în care vă aflați întâmpină probleme.

  • Plictiseala

Dacă la începutul relației gesturile sale romantice aveau efecte hipnotizante asupra ta, iar acum tot acest entuziasm este înlocuit de plictisul care însoțește o seară petrecută în fața televizorului, înseamnă că lucrurile nu merg tocmai ca pe roate în această relație. Cel mai indicat lucru este să organizați o ieșire romantică, iar dacă el nu își dă deloc interesul în această privință, înseamnă că a venit momentul să vă întrebați cât de mult înseamnă această relație pentru fiecare.

  • Vă certați din orice

Faptul că orice lucru mărunt vi se pare un motiv suficient de bun pentru a isca o ceartă de proporții denotă irascibilitate și, din nefericire, anunță începutul sfârșitului. Dacă se ajunge la punctul în care micile probleme nu mai pot fi rezolvate și tot ce faceți este să vă certați încontinuu, atunci poate este bine să reevaluați toate motivele pentru care vă aflați în acea relație.

  • Pierderea interesului

Dacă la începutul relației erați inseparabili, vorbeați ore în șir la telefon și vă gândeați non-stop unul la celălalt, iar acum vă comportați de parcă ați fi simpli vecini, poate că este timpul să recunoști faptul că pur și simplu nu mai sunteți pe aceeași lungime de undă. Îți poți da seama că o relație nu mai merge atunci când între tine și partenerul tău s-a instalat indiferența. Dacă nu te mai interesează ce face, unde se duce și cu cine își petrece timpul, înseamnă că este vremea să mergi mai departe și să închei relația. Într-o relație, opusul iubirii nu este ura, ci indiferența, iar dacă într-un cuplu s-a instalat indiferența, înseamnă că pasiunea s-a risipit de mult…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news