Ce ar trebui să știe bărbații despre sex. Cele 6 reguli de bază!

Share

Chiar dacă bărbații se declară „învățători” în materie de sex, aceștia nu cunosc chiar toate aspectele. Iată o listă cu șase lucruri pe care aceștia ar trebui să le cunoască atunci când vine vorba de sex!

Ce-ar-trebui-să-știe-bărbații-despre-sex.-Cele-6-reguli-de-bază!

1. Respectul și comunicarea
Chiar dacă sună puțin „aiurea”, aceste două aspecte nu sunt mereu luate în considerare de către bărbați, iar ei nu le acordă partenerelor atenția care li se cuvine. Este foarte important ca într-o relație partenerii să vorbească deschis despre ceea ce au în minte, ce le place și cum vor să decurgă relația. Dacă bărbatul arată respect față de partenera sa, și comunică fără rețineri, clipele petrecute în doi vor fi mult mai pasionale.

2. Învață să o asculți și întreab-o ce-i place și ce nu
Cine nu-și dorește să-și mulțumească și să-și satisfacă partenera? Cu o mare părere de rău, putem spune că puțini sunt acei bărbați care pun întrebări de genul „Ce ai vrea?”, „E bine așa?” etc. Ei bine, acestea sunt întrebări care ar trebui puse mereu, ca să știi exact ceea ce vrea partenera ta, iar astfel relația voastră va fi una lipsită de orice tip de inhibiții.

3. Nu încerca să induci forțat pornografia în momentele intime
Chiar dacă bărbații apreciază filmele pentru adulți, acest lucru nu este valabil pentru toate femeile. Dacă sentimentele unuia față de celălalt sunt foarte puternice, momentele pornografice nu vor fi apreciate în relațiile intime. Bărbații ar trebui să țină cont de acest aspect și să nu-și forțeze norocul.

4. Preludiul este cheia succesului
Bărbații tind uneori să sară peste acesta, iar apoi se mai miră de ce partenerele lor devin ușor iritate. Ei bine, aceasta este una dintre cele mai repetate greșeli pe care aceștia le fac.
Dacă se sare mai mereu peste preludiu, este momentul unei discuții pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple pe viitor. Dacă vrei să ai parte de momente de neuitat, începutul este cheia succesului!

5. Concentrarea
Dacă lucrurile deviază puțin de la planul pe care bărbații și l-au stabilit anticipat, aceștia tind să devină mai „aiuriți”, pierzându-și concentrarea. Dacă nu mai ești focalizat pe ceea ce faci, lucrurile nu se vor încheia tocmai frumos. În astfel de momente, să nu-ți fie teamă să îți iei de mână partenera și să-i spui ce se întâmplă!

6. Gingășia și suavitatea
Cu siguranță că acestea sunt două cuvinte greu de asimilat de către bărbați… Majoritatea bărbaților nu acordă atenție acestor detalii, însă nu trebuie să uite faimoasa expresie „atenția la detalii face diferența”!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente