Home / RELATII / DRAGOSTE / Cum sa-ti mentii individualitatea intr-o relatie

Cum sa-ti mentii individualitatea intr-o relatie

Atunci cand esti intr-o relatie, bineinteles ca vei fi nevoita sa faci unele compromisuri si sa adopti mici schimbari pentru a face lucrurile sa decurga bine intre voi doi, dar nu trebuie sa renunti la toate lucrurile care te bucura. Iti poti mentine individualitatea si prin a iti pastra aspectele care te fac fericita si care iti permit a avea in acelasi timp o relatie puternica.

Cum sa-ti mentii individualitatea intr-o relatie

Cu totii suntem diferiti. Fiecare in parte avem diverse pasiuni, hobby-uri, trasaturi specifice personalitatii si obiceiuri care ne definesc si care ne fac sa fim noi insine.

Totusi, cateodata, cand intram intr-o relatie, descoperim ca trasaturile caracteristice personalitatii noastre incep sa se piarda, pe masura ce avansam in acea legatura amoroasa. De exemplu, renuntam la a mai merge sambata dimineata la cursurile de aerobic pentru a urmari meciuri de fotbal, pierdem legaturile cu prietenii, uneori ne schimbam chiar si modul de a vorbi!

De obicei, facem toate aceste lucruri in prima parte a relatiei noastre, cand este la inceput, din dorinta de a crea o legatura cat mai stransa cu noul nostru partener, incercand sa aflam cat mai multe lucruri despre preocuparile lui. Cu toate acestea, pe masura ce trece timpul, multi dintre noi ne vedem pusi in fata situatiilor in care facem doar ceea ce doreste partenerul nostru si ajungem sa nu mai avem timp si pentru propriile pasiuni.

Atunci cand ne mutam impreuna cu partenerul, individualitatea poate fi chiar si mai greu de mentinut, intrucat parasim vechea locuinta pentru a incepe o viata noua alaturi de iubitul nostru, renuntand la felul in care ne duceam viata pana atunci.

In unele cazuri extreme, ajungem sa ne schimbam pana si aspectul fizic si stilul de viata pentru a fi cat mai asemanatoare partenerului nostru. Dar, imitandu-l in intregime, te asezi singura in fata riscului de a fi si mai devastata in cazul in care relatia se va sfarsi. Vei simti nu doar pierderea unui partener, ci chiar a modului de viata in ansamblu. Aceasta experienta iti va da sentimentele de abandon si confuzie asupra propriei identitati.

Fa-ti timp pentru propria persoana
Tu si partenerul tau nu trebuie sa petreceti absolut fiecare ora impreuna. La urma urmei, este vorba despre calitatea timpului petrecut in cuplu, acest lucru conteaza cu adevarat, si nu nr. orelor. Discutati cu calm despre planificarea timpului vostru, astfel incat sa fiti amandoi multumiti, ocupandu-va si de interesele sau proiectele pe care le aveti separat. Sa nu uiti ca planurile trebuie adaptate in functie de serviciu si de angajamentele familiale, astfel incat atat tu, cat si partenerul tau trebuie sa fiti deschisi in a va schimba programul cand va fi cazul.

Tine-ti aproape prietenii si familia
Pana cand ai crescut, prietenii si familia au fost acei oameni care te-au ajutat sa te formezi si sa devii persoana care esti astazi. Pierzand legatura cu ei, risti sa te pierzi de asemenea si pe tine insati. Mentine o legatura permanenta cu ei prin retelele de socializare, e-mail, telefon sau, daca este posibil, incearca sa te intalnesti personal cu ei cat poti de des…

Invata sa spui nu, dar cu moderatie
Aminteste-ti ca nu trebuie sa aprobi orice doreste partenerul tau. Incearca totusi sa nu refuzi chiar orice – mai ales acele lucruri pe care nu le-ai mai experimetat pana atunci. Fii deschisa la minte si incearca lucruri noi – vei avea posibilitatea se descoperi noi hobby-uri care poate chiar iti vor placea!

Loading..