Dragobetele – legenda si traditii

Share

Dragobetele sau Ziua Indragostitilor la romani se sarbatoreste in fiecare an pe 24 februarie. Aceasta zi este considerata a fi inceput de primavara, momentul in care natura incepe sa se trezeasca la viata si oamenii incep sa se bucure de putina caldura.

Dragobetele era o divinitate mitologica, mai precis fiul babei Dochia. Se pare ca acesta era un barbat extrem de frumos si atragator, caruia ii placeau foarte mult aventurile amoroase. Adrenalina, energia debordanta si pasiunile fierbinti il defineau.

De-a lungul timpului, tinerii au inceput sa sarbatoreasca in aceasta zi dragostea. Dragobetele reprezinta bucuria, bunastarea, iar in traditia romaneasca simbolizeaza casatoria.

24 februarie este o zi de petrecere, de bună dispozitie. Conform traditiei romanesti, cei care participau la diverse festivitati organizate in aceasta zi de Dragobete aveau parte de noroc tot restul anului si erau feriti de nenorociri si boli. Pe vremuri, la sate, de Dragobete, atat fetele, cat si baietii se adunau in fata bisericii sau in centrul satului respectiv si incepeau sa cante sau sa mearga pe camp in cautare de flori timpurii de primavara. Era o zi de jocuri si de povesti, in care toata lumea se veselea.

In aceasta zi se realizau logodne fictive, in joaca, menite sa atraga adevaratele logodne. Se considera, de asemenea, ca femeile care atingeau un barbat de Dragobete aveau sa fie foarte iubitoare cu sotii lor tot restul anului.

Se mai spune ca, in aceasta zi, fetele tinere nu aveau voie sa faca curatenie prin casa, pentru ca aveau sa piarda sau sa nu gaseasca adevarata dragoste. Dragobetele „pedepsea” fetele care incalcau regulile, dar nu aducea chiar ghinion.

Si in zilele noastre, sarbatoarea de Dragobete este un moment al iubiri, plin de ritualuri si superstitii. Cu toate ca si-a mai pierdut din popularitate in fata Zilei Indragostitilor de pe 14 februarie, in anumite locuri din Romania inca mai are o oarecare importanta. Dragobetele aduce noroc tinerilor si reprezinta Cupidonul in varianta romaneasca.

Fie ca sunteti sau nu adeptii acestei sarbatori tipic romanesti, ar trebui sa luati in considerare ca poate fi o ocazie buna de a va manifesta dragostea fata de persoana iubita. Nu e nevoie sa respecti cine stie ce ritualuri sau sa ai superstitii. In lumea moderna nu prea se mai pune accent pe aceste aspecte, dar poti petrece mai mult timp cu perechea ta, ii poti acorda mai multa atentie si ii poti demonstra cat de mult o iubesti.

Ar fi bine sa incepem sa mai inviem din traditiile romanesti, deoarece si acestea au farmecul lor. De exemplu, puteți sărbători în fiecare an si Dragobetele nostru, nu doar Valentine’s Day. In acest fel, aveti la dispozitie doua ocazii „oficiale” in care sa va bucurati de iubire alaturi de cei dragi…

In plus, aceste sarbatori nu se refera neaparat la notiunea de cuplu. Si persoanele singure se pot bucura de dragoste sarbatorind impreuna cu familia sau prietenii si aratandu-le afectiune. La urma urmei, acestea pot capata interpretarea pe care le-o acordam in sufletul nostru, gandindu-ne la acele zile ca la unele in care sa ne inveselim, sa ne bucuram de ceea ce ne face sa ne simtim bine, sa apreciem ceea ce avem.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente