Gasiti-va timp pentru a-l petrece atat impreuna, cat si separat

Share

Atunci cand intalnim pe cineva, este normal sa ne dorim sa petrecem tot timpul nostru impreuna cu acea persoana. Dar, pe masura ce trece timpul, la un moment dat, este nevoie sa petrecem si ceva timp separat. Partenerii din unele cupluri necesita din ce in ce mai mult timp pe care sa si-l petreaca singuri, fata de altii, si este putin probabil ca amandoi sa simtiti simultan nevoia de a petrece timpul atat in singuratate, cat si impreuna. Uneori, acest lucru poate deveni o problema, iar unul dintre parteneri se poate simti neglijat sau respins, dar cel mai des inseamna doar sa fii capabil intr-un mod natural de a il cunoaste si de a il intelege pe cel de langa tine.

Gasiti-va timp pentru a-l petrece atat impreuna, cat si separat

Mai tarziu (de obicei dupa ce apar copiii), devine din ce in ce mai greu de a gasi ceva timp pe care sa-l petreceti ca si cuplu. Din ce in ce mai des, cuplurile se descurca tot mai greu in a „jongla” situatiile astfel incat sa reuseasca sa faca fata tuturor activitatilor care ocupa timp – serviciu, copii, prieteni, treburile casei.

La un moment dat devine frustrant sa nu poti prevedea cand vei putea sa gasesti acel timp liber necesar relaxarii impreuna. Dar daca vei incerca macar sa iti faci o promisiune ca vei profita de acele momente atunci cand se ivesc, acest aspect te va ajuta intr-adevar sa te concentrezi si asupra relatiei.

Este vorba de a gasi timp pentru a fi singuri, departe de casa sau de toate acele responsabilitati care va distrag, aceste lucruri fiind importante. Cu toate acestea, daca nu puteti face lucrurile sa mearga astfel, incercati macar sa va retrageti deoparte, poate, cate o ora, pe undeva. Sa va faceti timp macar o ora pe saptamana pentru a va concentra asupra timpului petrecut impreuna.

Pentru a profita la maximum de acest timp, ar fi o idee buna sa discutati despre asteptarile voastre si despre ceea ce aveti nevoie fiecare de la timpul petrecut unul in compania celuilalt. Poate doriti sa purtati o conversatie despre lucrurile pe care obisnuiati sa le faceti impreuna. Ce va lipseste cel mai mult – si cum puteti relua acele activitati?…

Incercati sa ganditi creativ si sa va faceti planuri pe cat este posibil. Chiar daca planul vostru va da gres, veti afla un lucru (daca nu, chiar mai multe): ca relatia voastra este importanta si necesita ingrijire. Apreciati-o si puneti la cale un plan nou pe care sa-l incercati impreuna!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news