De cate ori, iubito de Mihai Eminescu

Share

Poezie de dragoste – De cate ori, iubito, de Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu De cate ori, iubito

De cate ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche ‘nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
……………………………………………………….
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news