Home / RELATII / Seductie / Lăsați-vă trupul să vorbească

Lăsați-vă trupul să vorbească

Ţinuta, gesturile şi mimica semnalizează celorlalţi în fracţiuni de secundă cine suntem şi cum ne simţim. Dacă vă prezentaţi ca fiind sigure pe voi însevă, aşa veţi şi deveni.

LĂSAȚI-VĂ TRUPUL SĂ VORBEASCĂ
Să începem cu un mic experiment. Lăsaţi capul cât de jos se poate şi rămâneţi în această poziţie: Ce sentiment se naşte in dvs.? Cu siguranţă, nu veţi putea spune: „Sunt foarte fericită”. Vă simţiţi mai degrabă împovărată, constrânsă. Acum ridicaţi capul, împingeţi bărbia puţin înainte şi, dacă veţi pronunţa sau gândi propoziţia de dinainte, veţi observa dintr-o dată că gândul şi sentimentul se armonizează mai bine. Mai mult: păreţi mai decisă și faceţi o impresie mai favorabilă celorlalţi.

Trupul vorbeşte în limbajul său propriu, traducând sentimentele noastre. Un grup de cercetători scoţieni a constatat că participanţii la testul lor erau capabili să identifice un om timorat după limbajul său corporal, în numai 20 de milisecunde. De cele mai multe ori, noi nu suntem conştienţi de semnalele pe care le transmitem. Dar pentru semenii noştri, ele au rolul unor mesaje neîntrerupte, care îi ajută să interpreteze şi să catalogheze ceea ce le comunicăm prin cuvinte. Studiile au pus în evidenţă faptul că privirea, zâmbetul şi gesturile au o însemnătate maximă, producând o impresie mai puternică decât vocea şi tonul vorbirii.

Iată un exemplu. În timpul unei şedinţe, o colegă stă pe o margine de scaun, degetele ei se joacă cu pixul, picioarele i se mişcă neîncetat sub masă, iar privirea i se plimbă neliniştită între cei prezenţi, de la unul la altul. Ce impresie vă face această colegă? Probabil vă veţi spune că nu e prea competentă. În zilele următoare, încercaţi să vă daţi seama care sunt tiparele dvs. de atitudine. Încrucişaţi braţele pe piept, atunci când staţi de vorbă cu cineva? Asta semnalizează: „N-ai să te apropii de mine” . Vă vine greu să vă priviţi interlocutorul în ochi? El o va interpreta ca lipsă de interes. Sau căutaţi să vă menţineţi privirea neutră? Omul din faţa dvs. o va primi ca pe o dovadă de indiferenţă ori chiar de antipatie.

Ce face însă femeia care izbuteşte să comunice atât de bine cu musafirii, la petrecere? Merge dreaptă, se întoarce spre ceilalţi cu tot trupul, trage umerii înapoi şi işi poartă capul sus. Instinctiv, nu se apropie prea mult, încat ceilalţi să se simtă presaţi, dar nici nu semnalizează că ar vrea să se ţină la distanţă. Zâmbeşte prietenos spre interlocutor şi nu dă din mâini.

Exersaţi să priviţi oamenii în ochi şi să zâmbiţi, atunci când vi se pare potrivit. Aşa veţi transmite mesajul: „Te simpatizez” , „Vreau să intru în legătură cu tine”. Zâmbetul nu-i face doar pe ceilalţi să se simtă mai bine în compania noastră, dar şi noi ne percepem ca fiind deschise şi comunicative.

Sugestia psihologulul: Priviţi-vă în fotografii şi în oglindă. Ce atitudine aveţi? Cum puteţi îmbunătăţi impresia pe care o faceţi altora?

Șapte pași spre mai multă prestanță:
Ţineţi spatele drept şi trageţi umerii inapoi.
Întoarceţi-vă cu tot trupul către interlocutorul dvs.
Ridicaţi capul şi arătaţi-vă faţa.
Scoateţi pieptul puţin înainte.
Desfaceţi braţele, în loc să le incrucişaţi ori să le ascundeţi la spate şi nu mişcaţi mâinile prea mult.
Dacă staţi în picioare: să le aveţi pe amândouă proptite stabil în podea.
Dacă sunteţi aşezată: ocupaţi toată suprafaţa scaunului şi ţineţi picioarele unul lângă altul.

Pentru o ținută mai bună:
Cum vă energizați dimineața corpul și mintea: după ce v-aţi deşteptat din somn, învioraţi-vă făcând intinderi (ca pisica) și câteva exerciţii uşoare cu picioarele în pat, apoi ridicaţi-vă cu o mişcare calmă, dar energică şi dinamică, pentru a vă duce la baie, cu un mers ferm. Păşiţi cu energie controlată, simţiţi podeaua sub tălpi, bucuraţi-vă de forţa şi mobilitatea dvs. şi faceţi din aceasta un ritual care să vă întărească şi să vă stabilizeze…

Loading..