Adela Popescu, de urgență la spital! Ce a pățit vedeta?

Share

Momente de panică pentru Adela Popescu. Vedeta a fost operată de urgență, imediat după ce a ieșit din emisiunea „Vorbește lumea”, de la ProTv.

14915394_1420537614642195_3166765671035565472_n

Adela Popescu a intrat de urgență pe masa de operații din cauză că a făcut peritonită, asta după ce i s-a pus un diagnostic greșit. Vedeta se simte bine acum, și chiar a oferit mai multe detalii despre evenimentul neplăcut.

„Nu am vrut să iau pastile pentru că alăptez. În cele patru zile, durerea se amplifica. Atunci când am ajuns la spital, mi-au dat un tratament pentru stomac. Când am revenit la control, deja aveam peritonită. Am intrat în operaţie cu anestezie totală. Puteam să ajung şi mai devreme dacă se punea un diagnostic corect”, a explicat vedeta.

Adela Popescu este o mămică fericită. Ea și Radu Vâlcan au împreună un băiețel. De curând, micuțul a împlinit cinci luni. Adela Popescu și Radu Vâlcan nu au organizat o petrecere, însă și-au petrecut ziua împreună, ca o familie, profitând de fiecare moment.

„Nu am sărbătorit în niciun fel, în sensul că nu am avut party, baloane, tort, șampanie. Dar la șapte dimineața, când invariabil face ochișorii mari, l-am luat între noi, l-am pupat, i-am urat la mulți ani și i-am spus cât de mult îl iubim și cât de fericiți ne face. El a râs cu toată fățuca, ne-a mângâiat, așa cum știe el acum, a gângurit, s-a întors și pe stânga și pe dreapta, iar a zâmbit, m-a tras de păr, pe taică-său de nas. Noi am însoțit cu urale și comentarii de toate felurile fiecare gest, l-am pupat pe burtică, pe gâtuleț, pe ochișori, pe tălpițe, pe bărbiță, peste tot, iar el arunca piciorușele vesel în toate direcțiile, semn că ar cam lua-o din loc. I-am spus: La mulți ani, dragostea mea, MA-MA și … iubitul te iubesc! Radu a intervenit și mi-a spus că joc murdar, continuând: TA-TA te adoră, la fel și… scumpa ta mămicuță! Pentru că nu v-am spus, dar a început lupta pentru primul cuvânt. Eu pariez, normal, pe MA-MA, Radu pe cuvântul acela cu T pe care nici în glumă nu vreau să îl pronunț :)) Lăsând declarația de război deoparte, e frumos la cinci luni. Ale lui, dar și ale noastre, pentru că noi măsurăm viața acum între înainte și după Alexandru”, a scris Adela pe blogul personal.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news