Home / Stiri / Află ce analize sunt esențiale anual!

Află ce analize sunt esențiale anual!

A avea grijă de sănătate este cel mai important lucru, de aceea trebuie să mergi la un control medical anual, la medicul de familie. În urma acestuia, doctorul poate recomanda anumite analize medicale.

Află ce analize sunt esențiale anual

Medicul de famile îți poate da trimitere pentru teste de sânge precum o hemoleucogramă completă, test de sânge care poate evidenția mai multe afecțiuni. Este vorba atât despre boli acute (infecții și inflamații), afecțiuni cronice (anemie,alergii), cât și despre  boli maligne.

Alte teste sangvine recomandate sunt VSH (viteza sangvină), glicemia (nivelul zahărului din sânge), profilul lipidic (colesterol total, HDL- colesterol, LDL- colesterol, trigliceride), transaminazele, ureea, creatinina (evaluare renală), ionograma (Na, K, Cl, Ca, Mg).

În cazul femeilor, evaluarea ginecologică și testul Babes Papanicolau sunt obligatorii, o dată pe an.

Investigații obligatorii după 40 de ani

După împlinirea vârstei de 40 de ani, analizele sangvine devin obligatorii. Tot după această vârstă, este recomandat ca femeile să facă în fiecare an o mamografie. Dacă ai în familie persoane care au suferit de cancer la sân, medicul îţi poate recomanda să-ţi faci prima mamografie înainte de a împlini 40 de ani. Totodată, este nevoie și de o evaluare a hormonilor tiroidieni (fT3, fT4, TSH, ATPO).

În cazul bărbaților, după 40 de ani este necesară analiza sângelui pentru antigenul specific al prostatei, PSA.

Citește mai multe despre analizele anuale aici!

Loading..