Ai copii? Atunci, ia statului cei 500 de euro pentru fiecare copil!

Share

Dacă aveți copii născuți după 9 februarie 2011, trebuie să primiți de la stat echivalentul în lei a 500 de euro. Banii sunt în scop educațional și ar fi trebuit să îi primiți deja, conform Legii educației naționale nr.1/2011, dar prin Ordonanța de urgență după 31 decembrie 2016, această plată a fost anulată.

ia statului cei 500 de euro pentru fiecare copil

Statul a decis să contribuie la educația fiecărui copil născut dupa 9 februarie 2011, cu suma de 500 de euro. Datorită Legii educației naționale – articolul 356 din Legea Nr. 1/2011, care spune că după împlinirea vârstei de 16 ani a copilului, doar acesta poate avea acces la bani.

Suma de 500 de euro calculați la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Natională a României este acordată de stat pentru dreptul de a învăța pe tot parcursul vieții, pentru toți copiii cetățeni români.

Suma se depune într-un cont pe numele copilului, deschis de către părinți sau tutorele legal al acestuia…

În acel cont, părinții pot contribui cu 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii sau orice sumă doresc.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente