A ajuns în pragul anorexiei. Iată ce s-a întâmplat după ce a postat poze pe internet!

Share

O studentă a ajuns în pragul anorexiei. Pentru a da un semnal de alarmă și a informa care sunt efectele negative, dar și pentru a încuraja alte fete care se confruntau cu o astfel de problemă, adolescenta a postat poze pe internet.

A ajuns în pragul anorexiei.

În vârstă de 22 de ani, Hannak Koestler, a vrut să arate care este, de fapt, realitatea confruntării cu această boală, postând astfel câteva fotografii. Ulterior, acestea au reușit să adune peste 120.000 de urmăritori pe contul de socializare Instagram și a primit mii de mesaje de susținere din partea unor persoane care se confruntau cu aceeași problemă ca și ea.

Tânără și-a revenit acum însă în momentul în care se confrunta cu boala avea greutatea unui copil de zece ani și mânca, întreaga zi, doar trei biscuiți de orez.

Hannak spune că „Anorexia este o boală crudă care îți macină corpul și mintea. Sper ca fotografiile mele să îi încurajeze pe cei aflați în aceeași situație să ceară ajutor. Uitându-mă la aceste fotografii îmi reamintesc ce mi s-a întâmplat, însă acum sunt mai fericită ca oricând și vreau ca oamenii să știe asta”.

Tânăra crede că motivul care se ascunde în spatele acestei boli faptul că familia ei se tot muta în perioada copilăriei sale. Hannak s-a născut în Austria însă până a ajuns la perioada adolescenței, ea trăise deja în America, China, Coreea de Sud și Japonia…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente